Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Radu Lungu, a declarat miercuri, pentru AGEPRES, că verificările TIR-urilor se fac pe o singură bandă, iar infrastructura nu permite deschiderea unei alte benzi.

"Infrastructura e de așa natură, e doar o singură bandă pentru TIR-uri cu pasarelă și un cântar. Trei-cinci minute durează un control mediu, dacă sunt 10 TIR-uri în față sunt 30 de minute. Sunt doi polițiști care fac controlul, unul verifică documentele și unul face controlul fizic pentru a se fluidiza traficul. Dacă era un singur polițist dura mai mult", a declarat Radu Lungu.

Coada de TIR-uri se întinde pe câțiva kilometri, din frontieră până în centrul localității Dorolț, șoferii fiind nevoiți să aștepte câteva ore la rând.

Poliția de Frontieră Română efectuează verificări amănunțite asupra persoanelor și mijloacelor de transport care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară. Măsura are caracter temporar, scopul fiind prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din state aflate în zonele de conflict, care pot derula activități ce reprezintă o amenințare reală la adresa securității interne și externe.

Citește și

loading...