În fapt, în 04 mai, ora 20.15, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe DJ 182 C, între localitatea Copalnic Mănăștur și Coaș s-a produs un accident rutier soldat cu o victimă.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 35 de ani din Baia Mare, în calitate de biciclist avea direcția de deplasare spre localitatea Coaș, iar la un moment dat s-a angajat în depășirea unui autoturism, moment în care conducătorul autoturismului a virat brusc la stânga producându-se un impact între cele două vehicule.

În urma coliziunii, biciclistul a căzut pe sensul opus direcției sale de deplasare, iar autoturismul și-a continuat deplasarea fără a opri la fața locului.

Biciclistul a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Baia Mare pentru acordarea de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Citește și