Georgian Drăgan, purtător de cuvânt al Poliţiei Române, a declarat la Observator că în acest an au fost înregistrate deja câteva evenimente în trafic, precum cele din Prahova unde s-au încăierat în trafic, care vor fi în curând sancţionabile conform Codului Rutier.

"Anul începe cu modificări legislative, vorbind de mai multe propuneri făcute de Poliţia Română, transmise către Ministerul Afacerilor Interne. Astfel că la începutul acestui an ele vor intra în vigoare. Vorbim în principal de sancţionarea comportamentului agresiv în trafic, ceea ce nu era cazul în legislaţia actuală, de la 580 la 728 de lei şi reţinerea permisului de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

Până în prezent, în urma analizelor efectuate, mergeam pe cauza producerii accidentului rutier, şi anume pe neacordare de prioritate, viteză neregulamentară, dar trebuie mers şi pe cauzalitate, pentru că până la urmă cauza principală este comportamentul şoferilor, care poate să fie prevenitv sau agresiv", a explicat Georgian Drăgan.

Amendă pentru claxonat exagerat

Poliția vrea sancționarea șoferilor agresivi în trafic. Modificarea e în stadiul de proiect, însă cu mari șanse de a se concretiza anul acesta. Flashurile și claxonatul repetat, slalomul printre mașini ori întoarcerea cu frâna de mână sunt o parte din abaterile care ar putea fi introduse în Cod.

- Manevre considerate agresive
- Flash-uri și claxonat în mod repetat
- Slalom printre mașini
- Circulat foarte aproape de alt vehicul
- Accelerare prin patinare excesivă, în gol
- Întoarcerea mașinii prin folosirea frânei de mână
- Conducerea pe o roată a motocicletei

Sancțiuni între 1.305 și 2.900 lei. Sursa: Proiect de modificare a Codului Rutier

Permisul va putea fi suspendat pentru 6 luni

De asemenea, un nou alineat se adaugă și la articolul 102, ce prevede amenzi între 1.300 de lei și 2.900 de lei:

Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul ori de tractor agricol sau forestier a următoarelor fapte:

a) depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

b) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;

c) efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.

Citește și

Herodot Grup Sighet