Eram în trafic la ieșirea din Kaufland în zona intersecției cu Magazinul Altex, de unde venea o mașină la volanul căreia se afla o doamnă, care, din punctul meu de vedere, era absolut respectabilă, dar…surpriză… când „onorabila doamnă” ne-a acordat prioritate, că era obligată, pe mimica buzelor domniei sale, am observat foarte clar o înjurătură adresată d-lui Iuga Nicolae, înjurătură pe care, din respect pentru domniile voastre cei care citiți acest articol, nu pot să o reproduc și nici nu vreau sa fac asta, deoarece ar fi sub demnitatea mea, ba mai mult, mi-e chiar rușine de rușinea acestei doamne, despre care, ce să vă zic…era o polițistă de la Poliția Sighetu Marmației.

Zice Nicolae Iuga că numele ei prescurtat este L.A.I. Nu vreau sa-i pronunț numele complet, dar, dacă… și cu siguranță domnia sa știe la cine mă refer, n-are decât să se intereseze de mine și să stăm de vorbă…Mi-am dat numele și aștept să fiu contactat, cu mare drag!

Oameni buni… Este, absolut inadmisibil ca un polițist în funcție, chiar dacă la momentul respectiv nu era în serviciu sau îmbrăcat, îmbrăcată în uniformă, să se adreseze unui participant la trafic cu asemenea injurii… Nu mai luăm în seamă că cel căruia i se adresa era un consilier local și profesor la un liceu de renume din oraș. Repet…înjurătura adresată d-lui Nicolae Iuga nu o pot reproduce, deoarece m-aș coborât la nivelul acestei polițiste, care, sincer, habar n-am ce caută în această instituție absolut onorabilă și de la care avem cu toții așteptări.

Așadar, pe această cale, adresez conducerii Poliției Municipiului Sighetu Marmației să ia cât mai urgent măsuri împotriva unor asemenea practici, absolut deplorabile, care dezonorează, pur și simplu instituția în sine.

Articol semnat de Petre Giurgi - ecoumaramuresean.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și