Alex Isac, președintele Clubului Studenților Liberali Maramureș, le-a vorbit colegilor săi despre importanța implicării tinerilor în viața politică.”Așteptăm aceste alegeri de un timp și sunt bucuros că astăzi am reușit să ne organizăm și să fim împreună într-un număr atât de mare, fapt care demonstrează că noi, tinerii, suntem implicați în viața politică și ne dorim cu adevărat o schimbare pentru România și pentru Maramureș. Am încredere în echipa noastră și odată cu alegerea Biroului Politic al Clubului Elevilor Liberali Baia Mare ne mărim echipa, suntem mai puternici, astfel putem să realizăm și mai multe lucruri frumoase pentru comunitatea noastră. Vă mulțumesc tuturor că sunteți prezenți și vă doresc mult spor în activitățile electorale din acest an.”, a declarat Alex Isac. Structura Biroului Politic al Clubului Elevilor Liberali Baia Mare, adoptată în urma votului exprimat este: Antonio Chelba președinte, Ana Ardelean prim-vicepreședinte,
Luca Marius vicepreședinte, Darius Țura vicepreședinte, Pedro Buda secretar general, membrii: Roly Drozd, Alexandra Goste, Andreea Goste, Raul Mărieș și Gabriel Ofrim.

Activitățile organizate și realizate de membrii CSL Maramureș și CEL Baia Mare au ca scop principal aducerea spiritului liberal printre generațiile de tineri și, totodată, crearea unei noi generații politice de care România are nevoie. Sursa Text- Foto: Biroul de presă PNL Maramureș. Baia Mare.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...