In ultimele doua saptamani, la nivel central au fost purtate mai multe discutii intre oficialii Companiei Nationale Posta Romana si liderii de sindicat din mai multe judete. Prezent la negocieri, liderul Blocului National Sindical Maramures (BNS), Marcel Giurge, a declarat ca s-a stabilit numarul persoanelor care vor fi disponibilizate.

Spre deosebire de discutiile initiale, acum s-a convenit reducerea numarului celor pusi pe liber. Astfel, de la 4.600 de salariati vizati la nivel national pentru concediere, ca urmare a normarii, acum s-a decis sa fie dati afara 2.600 de angajati. Alte 620 de persoane vor ramane fara job, dupa ce initial s-a discutat despre 1.200 de disponibilizati, ca urmare a dimensionarii retelei postale.

La nivelul judetului Maramures, incepand din 1 iulie, va fi deschisa lista cu angajatii care doresc sa plece din sistem. In cazul celorlalti salariati la care se va renunta, pentru a fi atins numarul de aproape 90 de persoane date afara la nivelul judetului, se va avea in vedere calificativul obtinut la evaluarea din 2012 sau se va trece chiar la o examinare, sub forma unui test grila, sustinut in prezenta unei comisii mixte la nivelul oficiilor judetene.

„In judetul Maramures ar fi trebuit sa plece dupa primele intentii ale administratiei, undeva la 110-115 salariati, iar in urma negocierii s-a stabilit ca din normare sa plece 74 de salariati si, din restructurarea retelei, in jur de 9-10 salariati”, a spus liderul BNS Maramures, Marcel Giurge.

Salariatii pusi pe liber ar urma sa beneficieze de plati compensatorii. „Intentia companiei este de a face concedierea in baza ordonantei 36, urmand ca salariatii sa beneficieze de salarii compensatorii in functie de vechime, intre 1 si 24 de salarii. Pentru ca noi avem si prevedere de contract colectiv de munca, acordare de salarii compensatorii pentru o vechime de peste 30 de ani, beneficiaza de 30 de salarii. Diferenta de 24 la 30 le va acorda compania, pentru salariatii cu vechime mare”, a adaugat Marcel Giurge.

In cadrul acelorasi discutii de la nivel central s-a mai convenit ca in Baia Mare sa nu se mai inchida sapte subunitati postale, ci doar trei, insa si acestea vor fi transformate in ghisee postale. La nivel national, au fost declansate mai multe proteste spontane in primavara, prin care sindicalistii au cerut tocmai reducerea numarului persoanelor puse pe liber, dar si al subunitatilor postale desfiintate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet