Dorin Gherman, șeful Biroului Poliției Rutiere Maramureș, spune că poligonul este „proba unde candidatul poate cu adevărat să dovedească dacă are sau nu abilitățile practice pentru a conduce în rampă, pentru a ști să coboare pe o pantă, a parca cu spatele sau lateral și a dovedi că stăpânește manevrele de evitare a unor posibile obstacole”.

„Aici mă refer la acea cursă printre jaloane, toate contratimp. Ar fi utilă reintroducerea poligonului în condițiile în care accidentele de circulație sunt în creștere, parcul auto al județului la fel. Și avem nevoie de șoferi bine pregătiți pentru a ține sub control accidentele grave de circulație”, a menționat șeful de la Rutieră.

„Viitorul șofer face poligon toată ziua prin oraș”

De cealaltă parte, instructorii auto nu spun „Nu” ideii, dar nici „Da”. Szolt Tallody, instructor auto declară: „Da, se poate reintroduce poligonul, dar nu văd rostul. Circulația e mare în oraș, sunt mașini parcate peste tot. Viitorul șofer face poligon toată ziua prin oraș. Atunci nu erau atâtea mașini ca și acum. Și acum face elevul fel de fel de manevre, tocmai de aceea nu văd rostul reintroducerii poligonului”.

Florin Șironka, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, se declară pentru reintroducerea acestei probe: „Ar fi foarte indicat dacă s-ar reintroduce proba poligonului. Asta pentru că s-ar efectua manevre suplimentare care nu se fac în condiții de trafic intens. Și aici mă refer la urcare și coborâre din rampă, parcare cu fața, spatele sau lateral. S-a vorbit, la un moment dat, despre reintroducerea poligonului, dar la fel s-a vorbit și despre camerele video care ar fi montate pe mașinile de examinare și nu s-a întâmplat nimic”.

Trebuie spus că poligonul a dispărut ca probă de examen pentru obținerea permisului de conducere prin anii `90. Încă din 2008, se vorbea despre modificări în ceea ce privește probele examenului pentru obținerea permisului de conducere. Se amintea atunci despre reintroducerea poligonului și conducerea pe timp de noapte. Doar că nu s-a întâmplat nimic concret până acum.

Citește și

loading...