În data de 17.05.2014, la nivelul sectorului PF Valea Vișeului a fost declanșată o acțiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 09.00, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului, a depistat la aproximativ 2,5 km de linia de frontieră, într-o zonă muntoasă împădurită, mai multe persoane care transportau, către interiorul țării colete voluminoase.

“Lucrătorii noștri au procedat la interceptarea și somarea prin voce a bărbaților și deoarece aceștia nu s-au supus, polițiștii de frontieră au tras, conform procedurilor legale, un foc de avertisment în plan vertical,reușindu-se reținerea unui cetățean român, domiciliat pe raza județului Maramureș. Celelalte persoane s-au dispersat în direcții diferite profitând de terenul accidentat și de ceață.

La cercetarea terenului au fost descoperite 25 de colete ce conțineau 12.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de peste 110.000 lei. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar la final urmează a se lua măsurile legale ce se impun. În continuare se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale”, a declarat Radu Lungu, purtator de cuvant al ITPF Sighet.

Acesta a mai adaugat ca si lucrătorii din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș au descoperit pe dealul Hera, ascunse în vegetație, opt colete conțineau țigări.

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 3.900 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 35.000 lei.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării iar în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Tatuaje Sighet

Citește și

loading...