Ieri, 8 aprilie 2014, o patrulă a poliției de frontieră, din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe raza localității Sighetu Marmației, un autoturism marca Ford, condus de Iosif B., în vârstă de 50 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.

La controlul efectuat asupra mașinii, în portbagaj au fost descoperite două genți în care se afla o catitate de țigări, pentru care bărbatul nu a putut prezenta niciun document de proveniență.

Astfel, autoturismul precum și persoana în cauză a fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 1.320 pachete cu țigări de proveniență F. Rusă, în valoare de 11.700 lei.

Drept urmare, conducătorul auto, Iosif B., este cercetat de către polițiștii de frontieră pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuare se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și documentării întregii activități infracționale.

* Tot ieri, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector au desfășurat o acțiune, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, în jurul orei 20.30, o patrulă a poliției de frontieră a observat pe versantul Măgură un grup de persoane care se îndreptau spre localitatea Rona de Sus, transportând colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea celor în cauză, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite, în pădure.

La cercetarea terenului, au fost descoperite opt colete ce conțineau cantitatea de 3.998 pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 35.500 lei.

În cauză se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

* Tot ieri, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune, pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile.

Astfel, în jurul orei 7.30, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul sectorului a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control pe DN 18, un autoturism marca Volkswagen, condus de Laura V., în vârstă de 30 ani, domiciliată pe raza județului Maramureș.

La controlul efectuat asupra mașinii, au fost descoperite 12 colete cu țigări. În urma inventarierii rezultând 7.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană și F. Rusă, în valoare de peste 62.000 lei.

Persoana în cauză, împreună cu autoturismul, a fost condusă la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, iar țigările au fost ridicate în vederea confiscării.

În cauză, este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia.

Totodată autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Și lucrătorii din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului au observat mai multe persoane care au trecut râul Tisa din Ucraina în România transportând colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au procedat la reținerea celor în cauză efectuând somațiile legale prin voce și deoarece aceștia nu s-au supus, s-au executat, conform procedurilor legale, două focuri de avertisment în plan vertical. În acel moment bărbații au abandonat coletele și s-au retras pe teritoriul statului vecin.

La cercetarea terenului au fost descoperite 25 de colete, care conțineau cantitatea de 12.490 pachete cu țigări în valoare de 111.000 lei.

Și în acest caz se efectuează verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și