Mai exact, potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureș, în perioada 10 octombrie 2022 – 28 octombrie 2022, instituția condusă de Dragoș Năcuță a efectuat etapa II de control, conform acţiunii număriul 13:“Acțiune de verificare a respectării prevederilor legale de securitate și sănătate în muncă în ceea ce privește modul de utilizare a echipamentelor de muncă și a tehnologiilor de exploatare în parchetele forestiere, inclusiv la transportul tehnologic al masei lemnoase pe drumurile forestiere”.

„În cadrul acestei acţiuni, s-au controlat un număr de 16 societăţi comerciale, unde s-au constatat 20 deficienţe pentru care s-au dispus măsuri de remediere a acestora. S-a mai dispus sistarea a două echipamente de muncă și anume macarale de pe autoplatformele de transport buşteni, care nu aveau autorizare ISCIR, până la remedierea deficienţelor. Pentru deficienţele constatate s-au dat 20 sancţiuni, respectiv 18 avertismente şi 2 amenzi în cuantum de 10.000 RON. Cele mai frecvente deficienţe constatate au fost lipsă autorizare ISCIR macara autoplatformă transport buşteni, lipsă opritori la stiva de buşteni, împotriva rostogolirii acestora, lipsă autorizare macaragiu al personalului de deservire al macaralei de pe autoplatformă transport buşteni, lipsă proiect tehnic de exploatare la parchete sau lipsă semnalizare de securitate”, precizează ITM Maramureș.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și