Decizii în instanță: Conturile de Revolut pot fi supuse popririi

În țara noastră, conturile Revolut în lei sunt ”depozitate” la Libra Internet Bank, ca urmare a unui parteneriat semnat în 2020, explică Fanatik.

La sfârșitul anului trecut, o companie de executări silite a chemat în instanța civilă Libra Bank, solicitând instituirea popririi pe conturile a doi clienți asupra cărora BCR avea decizii definitive de executare silită. În ambele cazuri, cererea executorului face referire la conturile Revolut ale debitorilor, însă doar Libra apare în dosar în calitate de terț poprit.

Cele două acțiuni au fost depuse în octombrie anul trecut, la judecătoriile din Slobozia și Buftea. În trecut, toate cererile de acest tip au fost respinse după ce Libra a susținut că nu poate da curs solicitărilor de poprire pe conturile clienților Revolut pentru că nu aceștia sunt titularii conturilor, ci compania britanică. Același argument a fost invocat și în aceste două cazuri, dar nu a mai funcționat.

Reprezentanții Libra au mai susținut că nu au acces la aceste conturi și că nu pot institui poprire pe conturile unor persoane care nu au statut de client al băncii.

În schimb, argumentul magistraților a fost că, atât timp cât clientul plătește și încasează bani prin contul existent la Libra Internet Bank, între cele două părți există un raport juridic, iar banca nu poate invoca lipsa calității procesuale. De asemenea, beneficiarul real al contului nu este Revolut ci clientul, în nume personal.

Cele două acțiuni sunt admise pe fond, însă Libra Bank a făcut apel. Dacă deciziile din primă instanță se mențin, s-ar naște un precedent judiciar care ar obliga Libra

și Revolut să-și reconsidere termenii parteneriatului.
De asemenea, românii nu se vor mai putea baza pe faptul că își pot păstra banii în conturi Revolut, feriți de ochii autorităților sau ai altor instituții bancare la care ar avea eventuale datorii.

Ce spune ANAF despre popririle pe conturile Revolut
Lucian Heiuș, președintele ANAF, a anunțat că a demarat o acțiune de control al averii persoanelor fizice, inclusiv asupra conturilor Revolut.

„Revolut Bank UAB este o instituție de credit care a notificat Băncii Naționale a României furnizarea de servicii în mod direct pe teritoriul României, începând cu data de 01.07.2022.

La acest moment Revolut Bank UAB poate transmite informații în vederea îndeplinirii obligațiilor declarative, în condițiile legii.

De asemenea, ANAF poate solicita, în condițiile legii, informații despre rulajele și/sau soldurile conturilor deschise de clienții instituției menționate”, au transmis reprezentanții ANAF, pentru Fanatik.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet