Potrivit directorului de îngrijiri medicale al spitalului, Monica Costin, operația va dura până în jurul orei prânzului.

Aceasta este a treia intervenție pe care o suportă copilotul Răzvan Petrescu de la internarea sa în spital, în noaptea de 20 spre 21 ianuarie.

Prima intervenție a avut loc la scurtă vreme după accidentul aviatic, pentru remedierea unor probleme pe care tânărul le-a suferit la picioare, iar a doua intervenție — la piramida nazală și la femur — a avut loc în urmă cu câteva zile. Tatăl copilotului, Dan Petrescu a precizat și el că această operație va fi făcută la "osul bazinului, pe partea dreaptă".

Răzvan Petrescu a fost copilotul lui Adrian Iovan în zborul efectuat luni, 20 ianuarie, cu avionul prăbușit în Munții Apuseni. În aeronavă se afla o echipă formată din patru medici și un rezident, efectuând un zbor către Oradea, unde trebuiau să preleveze un organ de la un pacient aflat în moarte cerebrală, pentru o operație de transplant.

Dintre toți cei șapte pasageri, cinci au supraviețuit, iar doi — pilotul Adrian Iovan și medicul rezident Aurelia Ion — au murit.

Dintre cei cinci supraviețuitori copilotul Răzvan Petrescu a fost cel mai grav rănit.

Ceilalți patru pasageri supraviețuitori ai accidentului aviatic sunt medici din echipa de transplant, iar trei dintre ei — Valentin Calu, Cătălin Pivniceru și doctorul Sorin Ianceu — se află internați la Spitalul Clinic Județean Cluj. Cel de-al patrulea medic, Radu Zamfir, s-a externat la cerere a doua zi după accident, el fiind cel mai puțin rănit. Medicul a spus, în primele declarații făcute presei după accident, că din fericire purta în ziua aceea un echipament de motociclist.

Citește și

loading...