În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.130 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 290 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 16.057 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 03.01.2021 (10:00) – 04.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (46 bărbați și 32 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Vâlcea și București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani.

75 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.148. Dintre acestea, 1.100 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.837.361 de teste. Dintre acestea, 9.550 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.320 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.230 la cerere.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

COVID19 - 118 maramureșeni infectați în ultimele 24 de ore. La nivel național sunt raportate 3.130 de cazuri noi, la doar 9.550 de teste efectuate

COVID19 - 118 maramureșeni infectați în ultimele 24 de ore. La nivel național sunt raportate 3.130 de cazuri noi, la doar 9.550 de teste efectuate

Citește și