Parlamentarii PSD au decis luni să solicite înfiinţarea unei comisii de anchetă la nivelul Legislativului pentru a investiga „creşterea explozivă a preţurilor la energie şi la gaze”. Ei vor să fie convocați la audieri, între alții, ministrul Energiei, Virgil Popescu, preşedintele Consiliului Concurenţei, președintele Protecţiei Consumatorului şi președintele ANRE.

Joi, liderul deputaţilor AUR, George Simion, şi-a exprimat susţinerea, în plen, faţă de inţiativa parlamentarilor social-democraţi, apreciind că activitatea acestei comisii parlamentare de anchetă trebuie să înceapă cât mai curând. „Propun chemarea în plenul reunit al celor două camere al preşedintelui ANRE, care are un salariu care ajunge undeva la 12.000 de euro”, a spus Simion, care a cerut supunerea la vot a propunerii sale.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că importantă este înfiinţarea comisiei, care are ca obiect principal de activitate verificarea modalităţii prin care preţurile la energie şi al gaze naturale au explodat. „Nu se poate supune votului invitarea cuiva într-un plen. În primul rând, acel plen trebuie convocat. (...) Eu cred că în acea comisie trebuie să chemăm pe toată lumea, inclusiv pe şeful ANRE să ne explice de ce au crescut preţurile”, a arătat Simonis, citat de Agerpres.

Senatoarea PNL Alina Gorghiu a apreciat, la rândul său, că ar trebui ca mai întâi să fie înfiinţată comisia de anchetă şi apoi să fie convocate Birourile reunite permanente pentru a-l invita pe preşedintele ANRE.

Liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian, a anunţat că de această dată, parlamentarii grupului vor vota în favoarea înfiinţării comisiei. „Noi de obicei nu ne băgăm în chestiunea asta, cu comisiile de anchetă, vom vota înfiinţarea comisiei de anchetă, vom participa la ea”, a spus Pambuccian.

În final, parlamentarii au votat pentru constituirea comisiei de anchetă, urmând să fie convocat un plen reunit de către preşedinţii celor două Camere.

Citește și

Comentarii