Echipa ajunsă la locul faptei a găsit corpul unui bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani. Acesta prezenta multiple leziuni și traumatisme.

Anchetatorii au stabilit și un principal suspect, acesta fiind nimeni altul decât fiul celui ucis.

Suspectul a dispărut fără urmă, în acest moment fiind căutat de polițiști. De asemenea, tânărul este dat în urmărire generală.

Bărbatul decedat a fost angajat al Prefecturii Maramureș, în funcția de IT-ist. Liviu Gavrilescu s-a pensionat de curând, însă nu a apucat să se bucure de pensie, fiind ucis, cel mai probabil, de către fiul său. Până la acest moment nu se cunosc motivele crimei.

Informația este confirmată de IPJ Maramureș.

ACTUALIZARE axanews.ro:

„Infracţiunea de omor se confirmă. Decesul a survenit în urma unor acte de violenţă extremă”, a declarat, pentru AxaNews.ro, Bogdan Gabor, prim-procuror adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Anchetatorii nu confirmă, nici nu infirmă că principalul suspect este chiar fiul cadrului didactic. Conform unor surse, acesta ar fi de negăsit după producerea faptei. Oamenii legii speră să identifice autorul în cel mai scurt timp, fiind numai o chestiune de ore. În plus, mai trebuie spus şi că rezultatul necropsiei va releva cauza decesului.

Liviu Gavrilescu trebuia să împlinească la finalul lunii viitoare 66 de ani. Este cadru didactic din 1998, urmând toate etapele – asistent, lector şi, din 2005, conferenţiar universitar, activând în cadrul Facultăţii de Litere din cadrul Centrului Universitar Nord Baia Mare. A fost şef al Oficiului de Calcul în perioada 1982-1994, director al Fondului Proprietăţilor de Stat, în perioada 1994-2007 şi consilier al prefectului în perioada 2001-2004. Începând cu anul 2004, a fost consilier IT în cadrul Instituţiei Prefectului Maramureş.