"În timpul remorcării crucișătorului Moskva către portul de destinație, nava și-a pierdut stabilitatea din cauza avariei survenite în timpul unui incendiu declanșat de detonarea muniției. În condițiile unei mări agitate, nava s-a scufundat", se arată în comunicatul citat de TASS și preluat de CNN.

O baterie de rachete a Marinei ucrainene ar fi lovit miercuri seară crucișătorul rusesc Moskva în largul coastei Odesei, port strategic la Marea Neagră, au transmis mai multe surse de la Kiev. Nava a luat foc.

Era vasul de la bordul căruia au fost amenințați grănicerii ucraineni de pe Insula Șerpilor.

Ministerul rus al Apărării a confirmat la câteva ore că muniția a detonat la bord, fără a preciza care a fost totuși cauza.

Echipajul ar fi fost evacuat, dar informația nu poate fi verificată independent.

Mai mulți oficiali guvernamentali ucraineni au indicat miercuri seară că o baterie Neptun a lovit nava rusească de două ori.

Moskva era cea mai puternică navă de război din Marea Neagră. Putea transporta un echipaj de 500 de oameni și cântărea 12.500 de tone.

În arsenalul ei se regăseau rachete anti-navă "cât să nimicească întreaga flotă ucraineană" și rachete anti-aeriene suficiente pentru a rezista oricărui atac imaginabil asupra flotilei amfibie a Flotei Mării Negre, nota Forbes înainte de invazie, analizând capacitatea navală a Rusiei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet