„Doamne ferește! Cel care face așa ceva este clar psihopat”, au comentat oamenii.

Poliția a fost sesizată. S-ar părea că pisicile au decedat acum o lună.

„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor.

Cercetările au fost demarate în cursul zilei, urmare a unei sesizări telefonice prin care polițiștii au fost anunțați de către o persoană domiciliată în cartierul Mănăștur, cu privire la faptul că în spatele unui imobil au fost descoperite capetele a două pisici. Echipaje de polițiști s-a deplasat cu celeritate în zona indicată de apelant, unde au fost efectuate cercetările la fața locului. În baza unei analize preliminare există indicii potrivit cărora decesul celor două pisici ar fi survenit în urmă cu aproximativ o lună. În continuare sunt desfășurate investigații pentru identificarea autorului, administrarea probatoriului și luarea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj pentru Știri de Cluj.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet