Nu cred să fie vreun sighetean care într-o discuţie cu altcineva mai din interiorul ţării să nu fi auzit din partea partenerului de dialog expresia „acolo unde se pune harta-n cui”. Constatare uneori răutăcioasă (legată de distanţa faţă de alte puncte de interes ale patriei), alteori compătimitoare, din acelaşi motiv.

Toţi nemaramureşenii se sperie când aud că trenul de la Sighet la Bucureşti face 14 ore. Sunt 600 de Km, deci nu distanţa-i problema. Dar nu infrastructura feroviară e punctul de luat în seamă în articolul de faţă, drept pentru care mă opresc aici.

Despre cui şi importanţa sa, atât românii cât şi alte popoare au interesante vorbe de duh.

„Cui pe cui se scoate” zice un proverb românesc. Văzând cât e de uriaş, nu ştiu dacă un altul ar fi în stare să-l scoată pe al nostru. Măcar suntem cei mai tari de pe planetă într-un domeniu. Mie mi se pare ca a fi posesorii celui mai mare cui planetar e mai de vază decât a intra în lumea recordurilor cu cea mai mare plăcintă, sau cel mai mare cârnat.

Mai şugubeaţă mi se pare expresia-tot autohtonă- „a-şi pune pofta-n cui”. Oare ce dorinţă mai mare pot avea sighetenii sau vizitatorii externi ai Cuiului de Sighet decât să poată admira realizarea locală fără să stea cu ochii-n pământul ţării pentru a avea grijă ca paşii să nu-i ducă la spital pentru repararea oaselor rupte pe porţiunile unde gheaţa nu pare a deranja pe cine trebuie să deranjeze?

„Din lipsa unui cui se desface căruţa” e altă înţelepciune populară românească. Acum, cuiul îl vedem cu toţii. Greu ne e să ne imaginăm căruţa la care şi-ar găsi utilitatea. La drept vorbind, se vede că drumul căruţei locale e sinuos rău de tot. Ba pare de multe ori că cine s-a înhămat politic s-o tragă în direcţia visată de mulţi nu-i în stare să-i găsească frâiele. Cum altfel s-ar putea explica faptul că sighetenii sau alţi la fel de mari admiratori ai Cuiului local nu se pot plimba pe strada Holossy, trecând prin dreptul statuii Sfintei Fecioare Maria? Ştiu discuţiile contradictorii din Consiliul Local...

„Nu poţi să agăţi totul într-un cui”- ne sare în ajutor un proverb rusesc. Trebuie să recunosc: mai repede mă aşteptam sa găsesc ceva vorbă de înţelepciune europeană sau transatlantică. În România se zice că la Sighet se agaţă harta şi toţi care o spun au impresia că au zis un lucru mare. Ruşii răspund în locul celor care convieţuiesc în jurul Cuiului şi spun foarte clar: oricât de important şi de mare ar fi, un singur cui nu poate ţine tot. Sau nu s-a putut până acum. Acum Sighetul poate ţine atârnată întreaga hartă a ţării. Dar harta nu-i tot!...

Mă gândesc la monumentul Cuiului şi ca la o ilustrare deosebit de sugestivă a cuiului lui Pepelea. Povestea are un tâlc interesant. Bine că uriaşul din metal de la intrarea pe strada pietonală nu poate fi bătut cine ştie pe unde, cu urmări de nebănuit acum.

Am lăsat la urmă un fragment din poezia „Cuiul” de Tudor Arghezi. Am făcut acest lucru pentru că unii sunt de acord cu noua şi insolita apariţie din centrul oraşului, alţii sigur ar fi putut face altceva mult mai frumos şi mai arătos, dar n-au făcut-o. Mie mi-a plăcut ideea şi felicit orice iniţiativă care scoate Sighetul din lunga listă a localităţilor în care nu se întâmplă nimic, eventual „plouă de trei ori pe săptămână”....
Arghezi termină poezia cu mărturisirea aceluia care ar fi putut face mai mult şi mai bine, doar că – un „amănunt”- n-a făcut-o!
„Zice unul: „Dragul meu,
Aşa cui făceam şi eu,
Poate chiar mai dichisit
Însă, vezi, nu m-am gândit”.”

Citește și

loading...