După alegeri, n-avem altceva de făcut decât să privim la forma frumoasă a României pe hartă şi să ne bucurăm de culorile vii în care a fost colorată din 11 decembrie a.c. pe înnoptate.

Privesc harta ţării care-i mai mult, mult mai mult roşie decât verde sau albastră. Poate că-i bine că nu predomină albastrul. Gândul ne-ar fi putut duce la expresii arhicunoscute de genul „situaţia e albastră”, cu rezonanţele negative cunoscute. Harta politică a României are trei culori, trei reprezentări stilizate ale partidelor care au contat în alegeri.

Nu pot să nu mă gândesc la reprezentarea furiei prin culoarea roşie. Şi noi, când suntem puşi în faţa unor situaţii care ne scot din calmul existenţei noastre, ne enervăm, ne înroşim...

Exact aşa-mi pare România după alegeri: furioasă... Furioasă pe cei care au crezut că reprezintă liberalismul şi se dovedesc de mai mult timp neputincioşi. Un cuvânt dur, dar care poate fi înţeles şi ca o mângâiere în faţa incapabilităţii duse la cote de neimaginat, a lipsei de consecvenţă şi a încercărilor lipsite de eficacitate de a atrage nehotarâţii spre săgeata liberală.

P.N.L. nu s-a trezit nici acum din visare. Oare s-au gândit mai marii partidului când s-au ploconit în faţa prim-ministrului independent, propus ca viitor premier în cazul în care partidul va câştiga alegerile? Cum crede conducerea partidului că au primit votanţii ca cel care îndeamnă la luptă dreaptă în alegeri să nu fie un membru de partid, ci un independent, fie el şi primul dintre miniştri?

Nu le-a trecut prin cap şefilor partidului că ar fi dat mai bine în ochii celor care ştampilează din patru în patru ani să fie desemnat un liberal ca viitor prim-ministru? Adică din atâţia „bărbaţi de seamă” (cum zic versurile unui cunoscut cântec patriotic) nu era niciunul din interior??? Ce să înţeleagă votanţii? Ce fel de oameni fac parte din acest partid? Niciunul să nu poată fi desemnat să conducă un guvern?

Mai că aş putea înţelege strategia(?) partidului dacă actualul prim şi echipa lui ne-ar fi demonstrat o viziune imbatabilă pentru viitorul României. Cele 100 de puncte din platforma de luptă pentru binele ţării a lui Dacian Cioloş sunt de un generalism inacceptabil. Am scris despre oferta(?) electorală şi-mi menţin şi acum nedumerirea cum nişte puncte de vedere foarte vagi ar fi putut îndrepta ştampila alegătorului în chenarul partidului cu pricina.

Românii s-au săturat de făţărnicie şi atunci au devenit furioşi. S-a înroşit şi ţara de supărare. Ca de fiecare dată, de supărare. Bine-cunoscutul nostru vot care pedepseşte. Cum au crezut liderii liberali că românul uită aşa de repede? Se face că uită, se face că poate înghiţi orice, până are drept de ştampilat. Până mai deunăzi oamenii lui Băsescu, partidul lui, erau duşmanii nr.1 ai liberalilor, iar PSD era parte a alianţei care trebuia să aibă un singur scop: să ne scape de Traian, dar nu de Traian din cântecul patriotic la care m-am referit mai înainte! Apoi, nu ştim cum s-a sucit lumea, cum s-au orienat stelele pe cer, că social-democraţii şi liberalii şi-au dat seama că se duşmănesc şi marea îmbrăţişare politică trebuie să fie între liberali şi partidul lui Băsescu. Cum poţi să înjuri azi pe cineva şi mâine să-l îmbrăţişezi? Cum poţi să îmbrăţişezi azi pe cineva şi mâine să-l înjuri (politic vorbind) ?

Cum au suportat vechii şi adevăraţii liberali ideea că cineva din afara partidului e mai bun decât oricare dintre ei şi trebuie să ducă steagul de luptă în campania electorală?

Acţiunea de a te alia cu fostul duşman politic nu putea rămâne nepedepsită. Cum s-au simţit adevăraţii liberali când nou veniţii de sub aripa lui Băsescu au început să facă declaraţii politice care începeau cu „noi, liberalii...”

Care „noi”??? Care liberali? Când spui „noi”, e clar că-i vorba de un grup, care are afinităţi, în cazul de faţă doar politice. Un dialog epistolar dintre Vlahuţă şi Caragiale, în care Vlahuţă preferă exprimarea neutră „noi”, pe câtă vreme Caragiale este adeptul mult mai curajosului „eu”, se potriveşte şi la situaţia PNL-fostul PDL:
„Du-te, dacă eşti amator de ceai foarte blond, în toate saloanele literare, dar nu fă nicăieri purici. Altminteri, dacă te lipeşti undeva, vei face prin tine pe alţii să poată zice noi, ajungând prin aceasta tu însuţi să nu mai poţi zice multă vreme: eu!”
(Ştefan Cazimir: „ I.L. Caragiale faţă cu kitschul”)

Răstălmăcind cuvintele maestrului dramaturgiei româneşti, aş putea spune că puţini din PNL ar putea să mai zică „noi, PNL”, din moment ce amestecul nefast a fost făcut.

Liberalii sunt cei care au pierdut alegerile. De ce, punct cu punct, a demonstrat Mihai Gâdea în emisiunea „Sinteza zilei” din 12 decembrie. Acum România a devenit în general roşie. Dar mie mi se pare că ţara-i roşie de furie pentru că a fost minţită.

Friedrich Nietzsche spunea: „ Nu sunt supărat că m-ai minţit. Sunt supărat că de-acum înainte nu te mai pot crede.”

Românii au ştiut să sintetizeze vorbele înţeleptului german printr-o singură culoare: ROŞIE !

P.S. Criticul literar Alex Ştefănescu într-un articol publicat de www.romlit.ro scria, referindu-se la „Culori vii, forme frumoase”:
„Prin titlul volumului, autorul simulează ironic solicitudinea faţă de pretenţia oficialităţii ca literatura să fie optimistă.”

Acum oficialităţile au pretenţii mai largi: vor ca toată ţara să fie optimistă. Mai rămâne un „amănunt”: să avem de ce...

Citește și

loading...