Avocatul Cristian Ene a spus, la Digi24, ce trebuie să facem pentru a ne feri de astfel de practici.

"Important este ca în momentul în care se face vânzarea unui autoturism, ambele părți să realizeze o inspecție tehnică la un service autorizat astfel încât să nu mai avem procese, litigii sau chiar plângeri penale pentru înșelăciune", avertizează avocatul.

Cristian Ene susține că vânzătorul trebuie să garanteze viciile ascunse, astfel că se va face responsabil, conform Codului Civil, de condițiile tehnice reale ale mașinii, cum ar fi kilometrajul. Cumpărătorul, în schimb, va verifica viciile la vedere, precum zgârieturi sau caroserie deteriorată.

"Conform Codului Civil, vânzătorul garantează viciile ascunse. Indiferent al câtălea vazător ești trebuie să garantezi viciile ascunse, cu excepția momentului când în contract prevezi faptul că cel care cumpără va achiziționa bunul respecitv pe propria răspundere, fără a mai cere fișa tehnică a mașinii. Vânzătorul e absolvit de raspunderea pentru viciile ascunse numai când se prevede o asemenea clauză. Dacă nu se prevede o asemenea clauză, vânzătorul trebuie să asigure că vinde un bun în realitate cu condițiile tehnice", a explicat avocatul la Digi24.

Citește și