Nu știm dacă acest zvon este adevărat, însă este cert că fostul TIR-ist se ocupă cu bijuterii. Și nu orice fel de gablonțuri de badoc sau plastic, ci dintre cele mai exclusiviste: un nou brand pe care l-a numit Balisarda, având mai multe magazine și expoziții de bijuterii prin București.

Practic, din banii cu care a plecat din Sighet, și-a tras magazine de bijuterii la prețuri umflate de unde cumpără toate fufele de pe Dorobobanți și pițipoancele unor politicieni corupți din România.

Reamintim că Ovidiu Nemeș este condamnat definitiv într-un dosar de corupție (dosarul „Avocații”) și își așteaptă sentința în cel de-al doilea dosar (dosarul „Parcometrele”). Totodată, există o anchetă a DNA în curs privind modalitatea prin care familia Nemeș, împreună cu încă alte două persoane, au reușit să primească de la stat suma de 21 milioane de euro cu titlu de despăgubiri pentru câteva terenuri retrocedate. DNA suspectează că aceste retrocedări s-au efectuat cu acte false.

Suntem convinși că Ovidiu Nemeș stă destul de liniștit, chiar dacă este posibil să mai primească cel puțin o condamnare cu închisoare, având în vedere că tătucul Dragnea va veni cu amnistia și grațierea. Poate, chiar Irinuca lui Dragnea, a trecut de la caprele sale la bijuterii exclusiviste de la Balisarda.

Halal justiție!