"Există un angajament al ministerelor și în primul rând al premierului de a nu reveni la TVA 24% la pâine, indiferent de discuțiile care vor avea loc în perioada următoare cu FMI. TVA la pâine și pe lanțul de producție va rămâne la 9%. Eu sper că vom obține rezultate bune și vom putea extinde această măsură absolut necesară. Se fac analize pe lapte, carne și pe legume și fructe, acestea sunt principalele domenii vizate", a spus ministrul Agriculturii.

Vicepremierul Daniel Constantin a precizat că în septembrie vor fi anunțate efectele reducerii TVA la pâine la 9%, după un an de la intrarea în vigoare a acestei măsuri.

"În septembrie vom avea rezultate în ceea ce privește reducerea TVA la pâine, însă noi am discutat cu doamna ministru Petrescu (n.r. ministrul Finanțelor Publice) și vom mai avea și săptămâna viitoare o întâlnire. Avem întâlniri foarte dese, inclusiv cu reprezentanți din partea industriei, în care discutăm despre evaziunea din agricultură, pentru că vrem să realizăm anumite progrese în aceste domenii. Am discutat și despre reducerea TVA. Noi la minister vom face analize, la fel și cei de la MFP și pe urmă vom putea decide în ce direcție mergem", a adăugat șeful MADR.

Măsura de reducere a TVA la 9% la pâine a condus în primele șase luni de aplicare la scoaterea la suprafață a 142.000 de tone de făină și pâine, care până în septembrie 2013 erau produse la negru, iar evaziunea fiscală a fost diminuată pentru un semestru cu 18% la pâine și cu 20% la făină, în timp ce populația a beneficiat de o reducere de preț în medie cu 12%, potrivit datelor anunțate de ministrul Agriculturii în luna aprilie a acestui an.

Guvernul analizează posibilitatea reducerii, de la 1 ianuarie 2015, a taxei pe valoare adăugată (TVA) la fructe, legume și produse bio, a anunțat, pe 29 aprilie, premierul Victor Ponta. Acesta a declarat că Guvernul va efectua, în toamnă, o analiză după un an de aplicarea TVA redusă la pâine, iar în baza acestor date să extindă aria produselor cu TVA redusă, în primă etapă la legume și fructe.

"Sunt foarte hotărât ca de la 1 ianuarie să aplicăm această reducere la legume, fructe, produse bio. Legumele și fructele reprezintă un domeniu extrem de sensibil la evaziune fiscală. La legume și fructe este o mare evaziune fiscală și este o concurență neloială producătorilor autohtoni", a afirmat Ponta.

Pe de altă parte, Federația Națională PRO AGRO a lansat în aprilie o campanie de promovare a obiectivului de reducere a TVA la carne la 5%, începând cu 1 ianuarie 2015.

Citește și

Comentarii