Pe scurt, legea spune că trebuie să ai maşina dotată cu anvelopele potrivite indiferent de sezon, astfel că poţi fi amendat dacă eşti prins cu cauciucuri de vară pe o porţiune de drum acoperită cu zăpadă sau polei.

Nerespectarea prevederilor privind cauciucurile de iarnă constituie contraventie şi se sancţionează cu o amendă prevazută în clasa a IV-a de sancţiuni.

Perioada în care este obligatorie dotarea mașinilor cu anvelope de iarnă, sancțiunile acordate șoferilor care nu se conformează cu echiparea corespunzătoare a mașinilor și tipurile de anvelope conforme sunt prevăzute în Codul Rutier, mai exact în Ordonanța 5/2011, supranumită și „Legea cauciucurilor de iarnă”, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011.

De aici şi confuzia generală cu schimbarea anvelopelor în prima zi a lunii noiembrie.

Fenomenele meteo precum poleiul, zăpada, înghețul sau chichiura impun folosirea anvelorpelor de iarnă pentru autoturisme, autoutilitare și alte vehicule de transport. Cum, în unele zone din țară, iarna și-a făcut deja simțită prezența din luna octombrie, Poliția Română a anunțat încă de atunci că a început sezonul anvelopelor de iarnă obligatorii.

Potrivit actului normativ, cei care circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă.

„Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă.

Este sancţionată conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante”, au informat autoritățile.

Când devine obligatorie montarea cauciucurilor de iarnă
Nu este specificată o dată clară de la care montarea anvelopelor de sezon este obligatorie. „De regulă, este recomandat să treci la anvelopele de iarnă atunci când temperaturile diurne au valoarea de sub 7 grade Celsius, pentru 3 zile consecutive”, au precizat experiţii auto de la autovit.ro.

Totusi, legea nu prevede expres schimbarea cauciucurilor, însă sancționează circulația pe drumurile acoperite de zăpadă fără astfel de anvelope, au declarat specialistii auto de la Businesslease.

“Actul normativ din România care se referă la cauciucurile de iarnă, deși te-ai aștepta să fie Codul Rutier, nu este acesta. Este vorba, în schimb, de Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care a fost modificată și completată cu anumite prevederi legate de anvelopelede iarnă în anul 2011, moment de la care s-a instituit și obligația montării acestora pe timpul sezonului rece.

Ordonanța menționată nu folosește noțiunea de cauciucuri de iarnă, ci pe cea de anvelope de iarnă. Potrivit definiției, acestea sunt anvelope omologate conform Directivei 92/23/CE a Consiliului din 31 martie 1992 privind pneurile autovehiculelor și ale remorcilor acestora, precum și montarea lor.

Despre cum să le recunoști vei găsi informații în secțiunea următoare. Așadar, introducerea acestor prevederi rezidă din legislația Uniunii Europene, care este aplicabilă tuturor statelor membre, inclusiv României”, au explicat cei de la Businesslease.

Potrivit art. 102 alin. (1), pct. 28 din OUG 195/2002, constituie contravenție „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă […]”.

În plus, în cazul autovehiculelor de marfă de peste 3,5 tone și al celor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaun, există și obligativitatea montării pe roți a lanțurilor sau altor echipamente antiderapante certificate.

„Ca atare, data de 1 noiembrie, pe care mulți soferi o consideră ca fiind cea de la care se face trecerea la aceste anvelope, nu are un temei juridic, însă ca moment orientativ este bun, deoarece, începând cu luna noiembrie, nu este nicio surpriza ca zăpezile și poleiul să-și facă apariția”, potrivit businesslease.ro.

Concluzia este că din momentul în care drumul s-a acoperit de zăpada, polei sau gheață, nu trebuie să ieși cu mașina fără sa fii exhipat cu anvelope de iarnă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și