În Parlament și în viitorul Guvern trebuie să ajungă doar persoane care sunt dedicate cetățenilor și nu intereselor de grup, persoane pentru care valori precum: eficiența, responsabilitatea decizională, rigurozitatea, adaptabilitatea și productivitatea le sunt literă de lege.

Statul trebuie să se preocupe real, și nu declarativ, de drepturile persoanelor aflate în nevoie. Este vital ca populația să aibă acces în această perioadă la servicii de sănătate de calitate, dar și la posibilitatea de a munci.

Nu putem deroba guvernul de responsabilitate și să lăsăm totul pe umerii populației.

Totodată, nu ne mai permitem să bâjbâim și să ne surprindă întotdeauna orice. Trebuie să ne trezim la realitate, să eliminăm pentru totdeauna stufărișul birocratic, să facem un cadru legislativ mult mai clar și ușor de aplicat, să avem predictibilitate fiscală și stabilitate pentru a putea atrage mari investiții.

Este nevoie să avem repere și obiective clare. Trebuie să găsim cele mai bune soluții ca să transformăm România după 13 ani de la aderarea în Uniunea Europeană într-o forță la nivelul uniunii. Este vital să ne propunem mize cu adevărat importante pentru țară pentru a deveni prin proiecte și angajamente serioase top 10 economii în uniune și nu doar să ne menținem locul rușinos unde ne situăm astăzi.

Din păcate Guvernul și-a arătat limitele, a demonstrat că este cel mult pregătit să rezolve problemele trecutului și nicidecum provocările care sunt prezente și care ne așteaptă.

Din 6 Decembrie avem nevoie de mari politicieni de stat, de oameni care vor fi capabili să înțeleagă situația cu care ne confruntăm, oameni car vor putea anticipa și acționa repede în sensul rezolvării tuturor problemelor.

O criză nu se poate rezolva cu gândirea de dinainte de criză, trebuie să gândim acțiuni și soluții noi.

Cred că pentru a-i reprezenta pe oameni trebuie în primul rând să ai voință politică, apoi competență și bună credință, ca mai apoi să și faci ceea ce spui. Să respecți întotdeauna valorile democrației și a integrității morale.

Orgoliile politice, interesele personale și de grup, nu au nimic de a face cu demnitatea unui parlamentar și integritatea lui.

Cu ajutorul dumneavoastră, voi fi deputatul care va face politică doar pentru oameni, iar interesul cetățeanului va fi pe primul loc.

La Alegerile Parlamentare, tu, prin votul tău faci legea!

Alege înțelept!

Votează PRO România!

Din 6 Decembrie scoatem Maramureșul și țara din criză!



Articol comandat de Partidul PRO România Maramureș, CMF 11200008

Citește și

Comentarii