"Criza politică nu va fi durată şi de aceea vreau să-i mulţumesc guvernatorului (Mugur Isărescu, n.red.), care, ieri (marţi, n.red.), a fost la acea discuţie şi poate să trasmită pe propriile sale canale mesajul foarte clar că e o încăpăţânare a preşedintelui care însă se rezolvă constituţional, în sensul că retrimite, noi revotăm şi promulgă legea", a spus Ponta, întrebat cât va dura criza politică actuală.

El a precizat că această criză politică va fi depăşită în două-trei săptămâni. "E foarte important ca şi mesajul meu către Comisia Europeană, către FMI, şi mesajul guvernatorului şi mesajul altor persoanje cu funcţii importante în statul român este acela că aşa e «cohabitation a la roumaine» - coabitarea românească - din când în când preşedintele se mai supără, dar trece. În două-trei săptămâni trecem peste chestia asta", a mai spus Victor Ponta.