„Îi mulțumesc lui Dan Barna și tuturor celor care m-au susținut, pentru încrederea acordată. Mă voi lupta din această funcție pentru principiile USR și, mai ales, pentru Maramureșul nostru. Problema celor de la IPEG așteaptă o rezolvare rapidă. Am depus proiectul de lege de peste o lună și jumătate. Îmi doresc o trecere urgentă prin Parlament a propunerii legislative pe care o pregătesc de modificare a legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Mulți au de suferit de pe urma mistreților și cred că nu mai este timp să amânăm la nesfârșit soluționarea acestei probleme”, a spus proaspătul vicepreședinte al Camerei Deputaților, deputatul USR Vlad Emanuel Duruș.

Acesta a preluat biroul de vicepreședinte de la Eugen Nicolicea, cel care și-a făcut un scop din a maltrata independența justiției. Duruș devine cel mai tânăr deputat ales în această poziție.


Biroul comunicare, deputat Vlad Emanuel Duruș

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și