Conținutul problemei îl reprezintă obligarea asistentelor medicale care au absolvit formele anterioare de pregătire profesională să reia pregătirea inițială de la început pentru a putea avansa profesional. Este aberant ca o asistentă medicală cu o vechime de peste un deceniu de practică continuă, să o ia de la început cu studiile doar pentru a putea să avanseze din punct de vedere profesional.

„Soluția pe care o propunem o constituie instituirea bilanțului de competențe, o instituție de recunoaștere a tuturor competențelor deținute, indiferent de calea pe care au fost obținute, bazată pe principiile prevăzute în Directivele 2005/36/a Consiliului Europei și 2013/55/a Uniunii Europene. Rezultatul aplicării acestei soluții îl constituie echivalarea competențelor acestei categorii de asistente medicale în sistemul creditelor în sistemul european de credite transferabile, urmată de posibilitatea completării formării profesionale pentru a ajunge la nivel asistente medicale absolvente de studii universitare”, a mai adăugat deputatul.

Nuţu Fonta a precizat că această echivalare ar ajuta mult asistentele medicale cu vechime şi experienţă considerabilă să dobândească dreptul de a practica meseria în continuare şi de a fi remunerate corect pentru activitatea prestată.

„Precizez că prin ECHIVALARE se înţelege dreptul asistentelor medicale absolvente de postliceală la completarea studiilor pentru a ajunge la nivelul studiilor superioare, conform procedurii precizate în documentul cadru, respectiv ECHIVALAREA creditelor și a competențelor deja deținute și dreptul la completarea studiilor prin intermediul unui program de formare universitară », a subliniat deputatul.

Asistenţii medicali cer recunoașterea creditelor dobândite în învățământul postliceal, recunoașterea competențelor dobândite prin alte tipuri de formare, în urma experienței profesionale și informal ale asistentelor medicale absolvente de postliceală, Dreptul asistentelor medicale absolvente de postliceală de a-și completa studiile, respectiv competențele, prin intermediul unui program universitar de formare.

Mai mult se solicită introducerea Echivalării în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 și finanțarea formării necesare completării studiilor/competențelor prin intermediul fondurilor europene sau de la bugetul de stat dar şi introducerea „echivalării salariale” a asistentelor medicale absolvente de postliceală cu asistentele medicale absolvente de studii superioare pentru o perioadă de grație de 5 ani/Eliminarea rupturii dintre salarizarea asistentelor medicale absolvente de postliceală și asistentele medicale absolvente de facultate.

„Sensibil la problema semnalată de asistenţii din Maramureş care se află în această situaţie, voi susţine adoptarea inițiativei legislative privind prin modificarea, respective abrogarea alin. 6) al art. 174 din Legea nr. 1/2011. Adoptarea acestei inițiative legislative va conduce la eliminarea discriminării pe care legea o face între absolvenții de studii postliceale din Sănătate și cei din alte sectoare, cărora legea le acordă această posibilitate. Suplimentar, adoptarea acestei inițiative legislative va conduce la alinierea legislației românești la cea aplicabilă la nivelul Uniunii Europene”, a concluzionat Nuţu Fonta.

Proiectul de lege a intrat pe agenda Camerei Deputaților, trebuind să intre în dezbatere până cel târziu în data de 11 noiembrie 2016.