A devenit un loc comun afirmația că încrederea se câștigă greu, în timp, dar se pierde ușor, într-o clipă. Apariția USL nu s-a bazat doar pe convergența unor interese politice, nu doar pe suprapunerea, fie ea și doar parțială, a unor viziuni asupra cum ar trebui să fie o Românie eliberată de egoismul băsescian; ea a plecat și de la o relație personală excelentă între co-liderii USL, Crin Antonescu și Victor Ponta. Mai există această relație în a cărui mixtură încrederea reciprocă este un component esențial? Las cititorilor mei sarcina de a da un răspuns.

Eu voi preciza doar mai jos doar acele elemente principale care pe mine, ca simplu membru PNL și ca om care a militat frecvent în favoarea cauzei USL (până la deteriorarea unor relații sociale din cauza învinuirii aduse la adresa mea cum că aș fi devenit omul lui Iliescu sau, cu aceeași tentă injurioasă, omul lui Voiculescu) să îmi pierd încrederea în aliatul PNL, premierul Victor Ponta.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta în vara lui 2012 când, ducându-se la Bruxelles pentru a explica Uniunii Europene acțiunile USL în direcția suspendării președintelui Băsescu, a pornit cu ideile USL și s-a întors cu ideile lui Barosso, pe care s-a angajat să le transforme în realitate juridică și instituțională. Nu STS și nu CCR, nu cei care nu s-au prezentat la vot l-au păstrat pe Băsescu președinte, ci decizia lui Ponta de a accepta ca Referendumul să păstreze cvorumul de 50%.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta când, în aceeași vară a lui 2012, la presiunile externe exercitate împotriva acțiunilor alianței pe care o conducea, a preferat să tacă, jucând rolul elevului cuminte și lăsându-l doar pe președintele interimar să apere ideea demnității și suveranității naționale.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta când, după o istorică, zdrobitoare victorie electorală, s-a predat inamicului USL (și, după Referendumul din Iulie 2012, inamicul poporului român) semnând un pact de coabitare. Pact care nu numai asigura supraviețuirea politică a regimului Băsescu, dar îi păstra și calitatea de cenzor al activității guvernamentale. Prin acest pact de coabitare, asumat personal de către premierul Ponta, a fost negată practic una dintre liniile de forță ale acțiunii USL, s-a renunțat la acea Dreptate până la capăt care a asigurat victoria USL la alegerile din Decembrie 2012.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta atunci când, la creionarea structurii guvernamentale, unele ministere acordate liberalilor au fost dublate practic de structuri încredințate unor miniștrii delegați PSD, răpindu-le practic relevanța în planul acțiunii economice-financiare. Trădându-se astfel principiul parității PSD-ACD și trecându-se la principiul, se pare drag PSD. Ei cu răspunderea, noi cu banii.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta când a colaborat eficient cu președintele demis de către popor întru numirea unor procurori șefi recrutați tot din cadrul unor magistrați cu nașul în suflet și contribuind astfel esențial la perpetuarea unui segment important din ceea ce el însuși numește ca fiind regimul Băsescu.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta de fiecare dată când membrii marcanți ai PSD, rude ale premierului chiar, emitentul în spațiul public opinii negative la adresa aliatului său Crin Antonescu, punând la îndoială chiar calitatea acestuia de candidat USL la alegerile prezidențiale, fără ca președintele PSD să modereze sau să combată aceste luări de poziție. Dar cu toții știm că cine tace, consimte.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta când, în calitate de șef al Guvernului, a trimis în Parlament un proiect de lege (practic dedicat unei companii miniere, RMGC) care se afla în flagrant dezacord cu ceea ce el însuși și USL susținuseră in campania electorală.

Mi-am pierdut încrederea în domnul Ponta, în sfârșit, când din cauze care deocamdată îmi scapă, a pus tot felul de piedici în calea unui proces care ar fi trebuit să fie extrem de simplu, și anume acela al înlocuirii de către PNL a unor miniștri proprii, fără ca PNL să solicite ceva în plus față de protocolul USL și de înțelegerile care au stat la baza formării Guvernului.

Desigur, greutatea milioanelor de voturi care au mandatat USL pentru a guverna apasă și pe umerii PNL, ai președintelui PNL Crin Antonescu. Dar aceeași greutate ar trebui simțită, în mod real și frecvent, și de către domnul Ponta. Care nu ar trebui să uite nici o clipă că nu a fost mandatat ca premier în numele PSD, ci în numele USL. Și că fără PNL, USL nu există.

Așa încât, dacă ar fi să îmi dau cu părerea asupra a ceea ce domnul Ponta ar trebui să facă, aș zice că, înainte de toate, ar trebui să înceapă cât mai degrabă să reclădească încrederea. Încrederea între dânsul și Antonescu, încrederea între PNL și PSD. Este greu, pare aproape imposibil. Dar greu și aproape imposibil părea și în primăvara lui 2011 să demantelezi egoismul Băsescu. Dar cu încredere și speranță, se pare că imposibilul nu există. Este drept, atât încrederea cât și speranța nu pot fi reclădite decât împreună.

Citește și

Comentarii