„Este foarte probabil ca mulți dintre elevii ce nu pot beneficia de predare online să aibă o situație materială care nu le-a permis părinților să le cumpere tablete sau calculatoare. Este important ca autoritățile din județ să achiziţioneze în regim de urgenţă tablete și să le pună la dispoziția copiilor până la sfârşitul lunii mai, astfel încât și aceștia să poată beneficia de cursurile online pe care școlile din Maramureș le organizează în această perioadă şi în lunile care vor urma”, afirmă deputatul USR de Maramureș, Vlad Emanuel Duruș.

Acesta consideră că e vorba de sume accesibile pentru bugetele locale. „Educația este o prioritate. Este o problemă care trebuie rezolvată de îndată. E important ca în câteva săptămâni să putem oferi copiilor echipamentele necesare pentru a avea acces la educația online. Toţi copiii trebuie să aibă acces la educaţie”, a arătat deputatul Duruș.

Pe de altă parte, USR a depus în 30 aprilie un proiect de lege care vizează creșterea numărului de beneficiari ai programului Euro 200, program prin care statul acordă echivalentul a 200 de euro în scopul achiziționării unui calculator pentru copiii din familiile defavorizate. Proiectul este cu atât mai important în acest context al obligativității cursurilor online și în condițiile în care, conform datelor publicate de Institutul de Științe ale Educației, peste 64% dintre elevii din România nu au dispozitive care să permită învățarea electronică și au acces limitat la internet.
„Anul trecut, spre exemplu, au beneficiat de acest ajutor de la stat foarte puțini copii, doar vreo 4.000, iar asta din cauza unor condiții extrem de restrictive ale programului, care impun ca venitul brut pe membru de familie să fie de maximum 250 de lei. În plus, ajutorul se acordă doar o dată unei familii, indiferent de numărul de copii”, a explicat deputatul Vlad Emanuel Duruș.

Proiectul USR prevede dublarea venitului maxim pe membru de familie până la care pot fi depuse cereri de sprijin financiar.

„De asemenea, conform acestui proiect, banii primiți ca sprijin de la stat ar putea fi folosiți nu numai pentru achiziționarea unui calculator, ci și pentru cumpărarea unei tablete sau pentru un abonament de internet pe o perioadă de cel puțin un an”, a mai spus Duruș.

Statul nu trebuie să stabilească doar obligații pentru părinți și copii, ci trebuie și să se asigure că aceștia au mijloacele necesare îndeplinirii obligației, altfel nu vom face decât să constatăm, peste scurt timp, un nou eșec al sistemului de înățământ, este de părere deputatul USR.

Biroul de presă Cabinet parlamentar Vlad Emanuel Duruș

Citește și

loading...