Expoziția EFIGII ISTORICE realizată de artistul Valentin TĂNASE și deschisă la Muzeul de Artă din Târgoviște cu ocazia Zilei Naționale de 1 Decembrie și-a propus ca prin intermediul artei să onoreze memoria înaintașilor care au luptat pentru independența și unitatea neamului românesc. Fie că este vorba de pictură, grafică ori sculptură tematica istorică, inspirată de evenimente importante din istoria națională, a tuturor românilor, este profund resimțită în compozițiile ori portretele prezentate.



Câte ceva … despre pictorul, graficianul și sculptorul Valentin TĂNASE (n. 1954, Iași)

Este absolvent al Universității Naționale de Arte București, promoția 1978. Din 1981 devine membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din 1997 îl găsim la conducerea Studioului de Arte Plastice al Armatei în calitate de director.

Din anul dinaintea absolvirii este nelipsit de la majoritatea manifestărilor expoziționale de artă cu caracter municipal sau național organizate de Uniunea Artiștilor Plastici din Romania. Dar, în același timp (1981 – 2008), a reușit să realizeze mai bine de 36 de expoziții personale – de grafică și pictură – atât în țară (București, Brașov, Sibiu, Constanța), cât și peste hotare în minunate orașe precum: Paris, La Croix Valmer, Angouleme, Lille, Roma, Bruxelles, Viena, Praga, Kromeriz, Bratislava, Hurth-Koln, Veria și Beijing.

În calitate de grafician, pe lângă genurile clasice, abordează tematica istorică din prisma benzilor desenate, fiind un renumit autor al acestui gen și în același timp unul dintre cei mai prolifici din România. În calitate de autor de benzi desenate a produs în jur de 1.000 de pagini, în principal în genurile istorie și SF, iar – de curând – a fost personajul principal al unei expoziții inedite organizată la Muzeul Municipiului București.

De asemenea, a realizat, pe lângă tehnica tradițională a picturii de șevalet, și lucrări de pictură monumentală, dar și mozaic. Astfel lucrări ale artistului pot fi admirate la sediul Ministerului Apărării, Muzeul Militar Național, Palatul C.E.C. și Biserica Eroilor Revoluției din Decembrie 1989 din București.



Muzeograf artă, Maria Neacșu

Citește și