În numărul de ieri al ziarului nostru (axanews.ro n.r.) ați putut citi despre cazul femeii de 31 de ani din Baia Mare, însărcinată în șase luni, care a ajuns la spital cu dureri abdominable. După ce a fost consultată, ea a primit o rețetă și a fost trimisă acasă. Mai târziu, femeia a născut acasă, expulzând copilul într-un lighean.

Medicii spun că femeia ar fi refuzat internarea, pe motiv că mai are acasă un copil mic, de 10 luni și că nu are cu cine să-l lase. „Medicul i-a propus internarea, dar a refuzat, motivând că are un copil de 10 luni acasă și că nu are cu cine să-l lase”, a precizat Vasile Pop, directorul Spitalului Județean din Baia Mare. Mai mult, directorul medical al Ambulanței, Ioana Cătană, a precizat că a verificat prsonal și că femeia a semnat în registru că refuză internarea. Familia, însă, infirmă acest lucru. „Nu a fost vorba de așa ceva. Nu mi-a spus nimeni de internare”, spune Ionela, băimăreanca de 31 de ani.

Ea a mai arătat că la locuința lor de pe straa Luminișului, alături de ea, se mai afla sora ei și cei trei copii, care au intrat în stare de șoc văzându-și mama în acea situație. „Copiii plâgeau de mila mea, când au văzut ce se întâmplă. S-au speriat foarte tare. Fiica cea mare, de 14 ani, a intrat în stare de șoc. A văzut tot ce s-a întâmplat”, mai spune Ionela.

Cazul a fost unul controversat, iar declarațiile familiei nu corespund cu cele ale medicilor. În timp ce bărbatul femeii spune că a sunat de mai multe ori la Ambulanță să revină să o ducă din nou la spital din cauza durerilor care erau tot mai mari, la Ambulanță a fost înregistrat doar apelul în urma căruia a fost trimis un echipaj, iar mai târziu, apelul în urma căruia a fost anunțat faptul că femeia a născut acasă. În plus, femeia spune că nu i s-a spus imic despre internare. Ea și soțul ei vor să depună o plîngere la Colegiul Medicilor.

Cazul a fost prezentat pe larg în numărul de ieri al ziarului nostru.