În mod cert, prezenţa la Cotroceni a lui Traian Băsescu a schimbat modul de manifestare a femeii în politică. Până în 2004, femeile accedeau relativ rar la funcţii înalte în stat sau în partide, iar manifestările lor publice erau discrete, până la a trece neobservate. Venirea la putere a Alianţei D.A. a schimbat radical lucrurile, liberala Mona Muscă fiind femeia-politician care a beneficiat, la un moment dat, de cel mai înalt grad de încredere printre români, conform sondajelor de atunci.

Când scandalul legat de colaborarea sa cu Securitatea stătea pe cale să izbucnească, prima care a ţinut să o lovească a fost tot o femeie. Deşi verdictul de colaborare dat CNSAS era iminent, dezvăluirea publică nu a venit din partea unei surse din CNSAS sau din partea presei. Cea care a ţinut să anunţe "decesul" politic al ministrului Culturii de atunci a fost Lavinia Şandru, deputat PIN în august 2006, care a trâmbiţat ştirea pe televiziuni chiar din Delta Dunării, unde îşi făcea concediul.

Din 2008, scandalurile publice dintre femei-politician au devenit şi mai frecvente, cu atât mai mult cu cât două dintre ele, Elena Udrea şi Roberta Anastase, au obţinut funcţii importante în stat, fiind implicit şi mai expuse atacurilor, dar şi mai tentate să lase deoparte menajamentele atunci când intră într-o dispută.

Cel mai dur atac al unei femei politician la adresa alteia a venit la adresa Robertei Anastase din partea Paulei Ivănescu, fost senator, cea care pierduse şefia filialei PD Prahova în favoarea mai tinerei sale colege. Presa locală a publicat un interviu care arată că uneori bărbaţii sunt surclasaţi în ceea ce priveşte folosirea insultei.

În doar câteva fraze, Ivănescu a aruncat cu tot ce avea la îndemână împotriva lui Anastase "depănând amintiri" din juneţea de militant PD a fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor: "Am făcut paradă de modă şi tombole la partid ca să strângem bani, iar Roberta defila pe podium. Venea fără lenjerie intimă, iar noi eram destul de şocaţi atunci când vedeam aşa ceva, că nu eram obişnuiţi" sau "A fost dintotdeauna o femeie rea, iar eu nu mi-am dat seama decât prea târziu. În ziua în care bunicul său era înmormântat, ea ţinea conferinţă de presă la partid, iar asta spune foarte multe. În plus, este strigător la cer cum a putut să ajungă în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, când nu are capacitate de gândire şi de coordonare" sau "Corneliu Anastase este o fiară, aşa cum fiica lui este o fiară în devenire".

Citește și