Nereguli constatate la lucrările executate pe drumurile județene de pe Valea Izei. Oamenii din Strâmtura au solicitat prezența autorităților județene în localitatea lor pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la faptul că în zilele cu ploi torențiale, podul de pe Valea Boia nu face față debitului de apă și le inunda gospodăriile. Oamenii au cerut ca Podul Boii să fie consolidat. A fost făcută o vizită în teren. Autoritățile județene recunosc că este vorba despre o problemă legată de infrastructură. Executantului lucrării i s-a cerut ca să găsească soluții rapide pentru acest pod, să fie dimensionat corect și să realizeze lucrări de calitate.

În localitatea Bogdan Vodă au fost identificate de asemenea probleme la lucrările de infrastructură. ”Lucrările la drum au fost suprapuse peste cele de apă și canalizare, rigolele nu sunt finalizate, vine iarna și drumul devine un pericol pentru șoferi și localnici. Am solicitat de urgență executantului să pună în siguranță drumul, să îl semnalizeze corespunzător pentru ca viața oamenilor să nu fie pusă în pericol pe acest tronson de drum”, spune CJ Maramureș.

Mai trebuie spus că astfel de controale privind calitatea lucrărilor precum și respectarea termenelor asumate prin contractele de execuție vor fi efectuate în permanență.

Citește și

loading...