În intervalul orar 23.00 – 03.00 poliţiştii au oprit pentru control 174 de autovehicule care se deplasau pe D.N. 18 Sighetu Marmaţiei – Leordina – Vişeu de Sus – Borşa sau pe raza localităţilor Ocna Şugatag, Groşi, Fărcaşa. Toţi conducătorii auto opriţi de poliţişti au fost testaţi cu aparatul etilotest.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 10.000 de lei.

De asemenea poliţiştii au reţinut patru permise de conducere, două pentru viteză excesivă şi două pentru conducere sub influenţa alcoolului, şi au retras trei certificate de înmatriculare.

Totodată au fost întocmite trei dosare penale, toate pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii rutieri vă recomandă să conduceţi prudent şi să respectaţi toate regulile de circulaţie pentru a ajunge întotdeauna în siguranţă la destinaţie.

Citește și