În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada 2017 – 2018, primul dintre inculpați ar fi pretins de la mai multe persoane (inculpate în prezenta cauză) sume de bani cuprinse între 200 euro și 3.500 euro (în total 39.400 euro) din care ar fi primit în total 28.600 euro și 3.400 lei, lăsând să se creadă că are influență asupra mai multor persoane (instructori auto, profesori de legislație rutieră, medici și psihologi din instituții medicale și cabinete psihologice) și polițiști și că-i va determina să-și încalce atribuțiile de serviciu specifice/să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu.

Concret, inculpatul le-ar fi promis celorlalți inculpați că le va procura permise de conducere auto sau permise de port-armă fără ca aceștia să urmeze cursuri în acest sens și să susțină examenele prevăzute de lege pentru obținerea acelor documente.
Pentru a crea aparența că influența sa este una reală, inculpatul s-ar fi folosit de mai multe documente falsificate de un complice (și el trimis în judecată în prezenta cauză) dintre care amintim: avize psihologice, permis de conducere, adrese de înaintare a permiselor de conducere având antetul Ministerului Afacerilor Interne, etc.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Anterior, în aceeași cauză, procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu șapte inculpați, cumpărători de influență, aceștia fiind de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv 1 an și 8 luni cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și interzicerea unor drepturi.

Prezentul dosar și cele șapte acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost trimisu spre judecare la Tribunalul Maramureș, cu propunere de a se menține asigurătorii dispuse în cauză.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și