În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 158 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 93 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 30.276 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 29.05.2021 (10:00) – 30.05.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 29 de decese (18 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Giurgiu, Ialomița, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București.

7 dintre aceste decese sunt antrioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel 1 dintre decese s-a produs în luna august a anului 2020, 1 în septembrie 2020, 2 în noiembrie 2020, 1 în luna martie 2021 și 2 în luna aprilie a acestui an, în județele Bacău și Neamț.

Dintre cele 29 de decese, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 6 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 6 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

28 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.372. Dintre acestea, 443 sunt internate la ATI.

Citește și