O a treia persoană care însoţea victimele a fost cea care a sunat la 112 pentru a cere ajutor, iar la locul solicitării, aflat într-o zonă greu accesibilă, s-au deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, un echipaj al Ambulanţei, o echipă a Salvamont, dar şi poliţişti.

„Astăzi, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud au fost anunţaţi prin intermediul 112 despre faptul că, într-o pădure din Parva, doi bărbaţi se află în stare de inconştienţă. La locul evenimentului, poliţiştii au stabilit faptul că doi bărbaţi, de 46, respectiv 65 de ani, ambii din Parva, în timp ce tăiau material lemnos, fără drept, au fost surprinşi şi răniţi de un arbore. În urma intervenţiei echipajelor medicale, a fost constatat decesul celor două persoane, cadavrele acestora fiind ulterior transportate la spital în vederea efectuării necropsiei”, a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud, potrivit Agerpres.

În cauză au fost deschise dosare penale pentru ucidere din culpă şi pentru tăiere ilegală de arbori.

Citește și

Herodot Grup Sighet