Singurele pregătiri au constat în stabilirea unor locuri pe care și-au dorit să le viziteze și o investiție minimă în echipament. Larisa și Alex au mărturisit că, odată ce începi să-ți pui în aplicare planurile, descoperi că lucrurile se aranjează repede și fără multe bătăi de cap sau cheltuieli mari.

„Noi am plecat ca să lăsăm totul în urmă, să ne «regăsim». Am avut nevoie de o gură de aer proaspăt și am vrut, de fapt, să vedem de ce exact avem nevoie în viață ca să ne fie bine, fără presiunile societății. Nu am avut un itinerariu stabilit al călătoriei, am avut doar câteva repere de locuri pe care am vrut neapărat să le vedem, ca Veneția, Domul din Milano sau orașul Reims din Franța. Am ales bicicleta pentru că este mai ieftin așa, faci mișcare și în același timp ajungi să-ți cari singur bagajele. Atunci stai și vezi exact ce vrei și de ce ai nevoie cu adevărat și nu mai cari lucruri inutile.

De stat am stat în campinguri și de aceea ne-am luat un cort și saci de dormit cât de ușori posibil, încălțăminte comodă și niște haine adecvate. Nu am avut o pregătire fizică deosebită, nu ne-am antrenat înainte, ci pur și simplu am pornit la drum, în ritmul nostru. Pe drum, am vizitat atât cât ne-a permis mersul pe bicicletă. În medie, pe zi, nu poți face mai mult de 60 kilometri și să te și oprești să vezi ceva”, au povestit, revigorați, Larisa și Alex N.

Sute de kilometri prin ploaie și caniculă

Cei doi tineri au traversat Croația și Serbia cu trenul și autocarul, iar din Italia și-au început călătoria pe bicicletă. „Din Italia, am mers pe malul Mediteranei și am traversat cu bicicleta Franța, Olanda și Belgia. Am dormit mereu în campinguri, pe care le-am găsit fără probleme. În străinătate sunt cel puțin trei-patru campinguri în orașele mari și în orașele mici, la fel, găsești un camping.

Acolo ne-am întâlnit cu alți bicicliști ca noi, cu oameni de toate vârstele, care erau veniți cu rulote și stăteau câte o lună în concediu, sau cu pensionari care pur și simplu voiau să nu stea doar acasă în timpul anului. Alții au povestit că au pornit la drum și că voiau să stea mai multe săptămâni în diverse țări, să vadă lumea. În străinătate, nu e nimic deosebit în astfel de călătorii, e ceva normal. În România este, însă, într-adevăr, un lucru străin. În timpul călătoriei, am prins vreme de toate felurile: am mers prin ploaie câteva zile, am prins inundații, am mers și prin călduri mari, dar și prin vreme frumoasă și răcoroasă. Toate aceste schimbări te deranjează doar dacă le lași tu să te deranjeze. Altfel, pur și simplu te adaptezi situației”, spune Larisa.

„Vezi inclusiv oameni de 80 sau 90 de ani pedalând”

Drumul pe bicicletă în țările occidentale nu a fost o problemă pentru cei doi maramureșeni. În Occident, pistele de biciclete sunt la ordinea zilei, iar în unele țări, ca Olanda, bicicleta a ajuns principalul mijloc de transport.

„Ca biciclist, nu ai deloc probleme, sunt piste peste tot: în orașele mari, în cele mici, sunt piste care leagă orașele între ele, ai tot ce vrei. Pistele sunt făcute ca lumea, nu te simți în pericol sau expus în trafic și șoferii te respectă, au grijă, îți acordă prioritate și conduc în așa fel încât să nu te pună în pericol. Cel mai mult ne-a plăcut în Olanda, pentru că acolo toată lumea merge pe bicicletă. Vezi inclusiv oameni de 80 sau 90 de ani pedalând. Ne-a plăcut și felul oamenilor de a fi, erau foarte relaxați și acolo nu se pune deloc preț pe imagine.

De exemplu, erau oameni în costume sau îmbrăcați elegant, care aveau biciclete «deplorabile», dar erau funcționale și asta îi interesa, nimic mai mult. În general, în străinătate lumea este mult mai relaxată. Fiecare face ce vrea fără să fie judecat de cei din jur. Lumii nu îi pasă și nu te simți constrâns să faci anumite lucruri pentru că «așa trebuie» și «așa zice lumea», ceea ce în România nu este valabil. La noi contează imaginea, chiar dacă omul este, de fapt, nemulțumit sau nesatisfăcut. Parcă la noi lumea se simte obligată să facă anumite lucruri pentru că asta vor alții și cei din jur au mereu o părere pe care ți-o spun. În străinătate nu e așa. Acolo faci ce vrei tu, nu ce vor alții și e bine așa”, povestește Alex.

Urmările atentatelor din Franța, trăite pe propria piele

Pe parcursul călătoriei, cei doi tineri au prins și atentatele din Paris. Când au ajuns în capitala Franței, într-adevăr, s-a simțit starea tensionată care încă domnea asupra populației. „Noi eram în Franța când au fost atentatele și am ajuns în Paris la doar câteva zile după atentate. A fost foarte ciudat să mergi pe stradă și să vezi soldați înarmați până în dinți, care patrulau pe străzi. Parcă de asta ne-a fost mai mult frică, nu ne-am simțit deloc confortabil și nici mai în siguranță. Din cauza atentatelor, în Franța am mai avut și probleme cu bagajele, pentru că nu mai puteam să le lăsăm nicăieri și a fost mai complicat să vizităm unele obiective, pentru că nu puteam lăsa pur și simplu bicicletele încărcate, nesupravegheate. În plus, erau peste tot controale, așa că am fost ușurați când am plecat din Paris”, au explicat tinerii.

„Ne-am bucurat, când am ajuns în România”

O altă provocare pe parcursul călătoriei a fost mâncarea. În străinătate, magazinele nu sunt deschise în weekend și există pauze de masă în care totul este închis. „Pe parcursul călătoriei ne-a deranjat problema mâncării. Programul nostru pe bicicletă «nu se potrivea» cu cel de acolo, în sensul că nu puteai găsi de mâncare când îți era foame. Restaurantele nu erau deschise oricând, ci doar între anumite ore și supermarketurile nu erau peste tot în orașele mici. De aceea au fost situații în care am răbdat foamea și mergeam dintr-un orășel în altul pentru a găsi un loc unde să putem mânca sau am așteptat ore bune până s-a deschis un local. Din acest punct de vedere, nu am putut să ne obișnuim nicicum și ne-am bucurat când am ajuns în România, unde la fiecare colț de stradă ai cel puțin un mic magazin cu ceva de mâncare”, au mărturisit băimărenii.

Am ajuns să fim mai sinceri cu noi”

După aproximativ două luni de umblat hai-hui prin Europa, tinerii au ajuns în Germania, unde au hotărât să pornească spre casă, cu alte mijloace de transport. În Germania, am mers cu feribotul pe valea Rinului, iar după aceea am pornit cu autocarul și trenul spre casă, pentru că deja eram prea obosiți, iar în Germania și Austria, sunt trasee montane destul de solicitante. În drum spre România, ne-am oprit să vizităm Austria și Ungaria, iar apoi am ajuns în Baia Mare după aproximativ două luni și jumătate de umblat.

Experiența a fost una de neuitat și clar o s-o repetăm. Nu vom mai face poate călătorii așa de lungi, dar măcar una de două-trei săptămâni o dată la doi ani cred că este necesară. Altfel riști iar să pici într-o rutină din care greu mai ieși și uiți că mai e și altceva, sunt și alte modele de a trăi, nu doar cele din România. După așa un drum, am constatat că am ajuns să fim mai sinceri cu noi și recomand tuturor așa o experiență, din care ai foarte multe de câștigat”, au concluzionat Larisa și Alex.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și