Voicu Enăchescu a fost dirijorul Corului de Cameră Preludiu ansamblu care face parte din Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”.

Cu o carieră de mai bine de 40 de ani, Voicu Enăchescu a fondat Corul de Cameră Preludiu în 1972 care a devenit unul dintre cele mai apreciate grupuri muzicale din România, dar şi din străinătate.

Anul acesta, Corul Preludiu aniversează 50 ani de viață, cu un turneu ce se află în desfășurare: ansamblul urmează să cânte în seara aceasta la un festival de muzică corală de la Cernavodă.

De asemenea, Voicu Enăchescu a ocupat postul de director al Centrului Național de Artă Tinerimea Română din 1991 şi a fost președinte al Asociației Naționale Corale din România din 1998.

Trupul neînsuflețit al dirijorului Voicu Enăchescu va fi depus duminică, 20 noiembrie, la Ateneul Român, între orele 13.30-17.00, când cei care l-au cunoscut și apreciat îi pot aduce un ultim omagiu, informează Radio România Muzical.

Cine este Voicu Enăchescu

Voicu Enăchescu s-a născut la 24 mai, în Brănești, Dâmbovița. El și-a începutul studiile la Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu din București. Enăchescu i-a avut ca profesori pe Zeno Vancea, Alexandru Pașcanu, Petre Crăciun și Constantin Romașcanu.

De-a lungul carierei, Voicu Enăchescu a primit mai multe premii printre care:

- „Meritul Cultural” în Grad de Comandor pentru promovarea culturii.
- premii pentru cel mai bun dirijor,
- premiul I și medalia de aur la Festivalul Coral Internațional din Beijing, China, în 2002 și 2012.
- premiul I la Festivalul de Muzică Ortodoxă de la Bialystok, Polonia.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și