"Preşedintele Donald Trump va fi primul preşedinte din istorie ce va participa la Marşul pentru viaţă", a anunţat miercuri seara Casa Albă pe contul său de Twitter.

"Ne vedem vineri", a notat pe Twitter miliardarul republican, prognozând "o mare mulţime", la începutul unui mesaj în care îndeamnă la participare la acest marş.

În 2017, Mike Pence a devenit primul vicepreşedinte care a participat la un astfel de marş, iar din 2018, Donald Trump - care în trecut se declara în favoarea dreptului la avort - se adresa miilor de participanţi reuniţi la Washington. Însă până acum el făcea acest lucru de pe un ecran gigantic.

"Suntem profund onoraţi să-l primim pe preşedintele Trump la cel de-al 47-lea Marş pentru viaţă", a subliniat într-un comunicat preşedinta acestui marş, Jeanne Mancini. "De la numirea de judecători pro-viaţă (...) până la reducerea finanţării de către contribuabili a avorturilor aici şi în străinătate, şi cu apelul de a pune capăt avorturilor tardive, preşedintele Trump şi administraţia lui au fost apărători constanţi ai vieţii", şi-a exprimat ea mulţumirea.

Această manifestaţie este în general organizată în jurul datei care marchează o decizie emblematică a Curţii Supreme "Roe v. Wade", care a legalizat întreruperea voluntară a sarcinii în SUA, la 22 ianuarie 1973.

După alegerea lui Donald Trump la preşedinţie, militanţi anti-avort au primit o importantă susţinere prin remanierea Curţii Supreme angajată de locatarul Casei Albe, candidat din nou în alegerile din noiembrie, care a numit doi judecători ce se opun avortului.

Mai multe state americane conservatoare au adoptat legi foarte restrictive cu privire la întreruperea voluntară a sarcinii şi speră că bătălia judiciară angajată le va duce până la cea mai înaltă instanţă juridică a ţării, oferindu-i astfel posibilitatea de a reveni asupra acestei decizii istorice.

Primul test decisiv va avea loc în martie, când Curtea Supremă va examina o lege restrictivă a statului Louisiana.

Citește și

loading...