Dr. Doina Goşa, şeful Centrului de Transfuziologie al Municipiului Bucureşti, a declarat, pentru AGERPRES, că anul acesta situaţia este mai bună în ceea ce priveşte necesarul de sânge, existând un mic surplus.

Ea a menţionat că acest lucru se datorează şi faptului că s-a mers pentru donare în diferite instituţii.

În prezent, se înregistrează 200 de donatori pe zi, iar pe an în Bucureşti se recoltează 44.000 - 45.000 de unităţi de sânge.

"Cantitatea nu este suficientă, dar ne mai ajutăm cu centrele din jur. În Bucureşti sunt 60 de spitale: 52 publice şi opt private care au nevoie de sânge. Milităm pentru donatori fidelizaţi şi fără tichete de masă, aşa cum sunt în alte ţări. În 2011, am avut 1.000 de donatori mergând cu caravana, în 2012 - 2.000 de donatori şi sper să crească numărul lor. Când vom ajunge la un procent de 70% donatori benevoli voi cere renunţarea la tichetele de masă. Donatorul trebuie să dăruiască benevol, să fie educat şi să ştie să răspundă la întrebări sincer pentru a avea un sânge de calitate", a arătat medicul.

Donarea benevolă şi neremunerată de sânge este un pas înainte spre siguranţa transfuzională. Aceasta se realizează prin îmbunătăţirea percepţiei publice asupra rolului organizaţiilor neguvernamentale, a credibilităţii şi a responsabilităţii lor în promovarea donării de sânge, problemă de interes general pentru societate.

Educaţia civică referitoare la acest subiect începe în ţările vest-europene în cei dintâi ani de şcoală şi se continuă cu informaţii din ce în ce mai complexe până la maturitate.

Fundaţia Donatorilor Benevoli de Sânge promovează informarea, educarea şi conştientizarea populaţiei asupra necesităţii donării benevole de sânge, precum şi atragerea potenţialilor donatori.

Orice persoană sănătoasă, care are peste 18 ani şi peste 50 kg poate deveni donator de sânge.

Sângele donat va fi testat pentru virusurile HIV, toate formele de hepatită şi sifilis, rezultate ce pot intra în posesia donatorului după 48 de ore, în baza carnetului de donator.

După testare, unitatea de sânge donată poate fi împărţită în elemente figurate ale sângelui (masă eritrocitară, trombocite etc.) şi plasmă, astfel încât se va putea răspunde cât mai exact nevoilor pacientului transfuzat. În acest fel, cu o singură donare pot fi salvate 3 vieţi.

Citește și

loading...