Problema desfiinţării acestei judecătorii a fost adusă în discuţie şi la o întâlnire cu prefectul Sebastian Lupuţ de la Palatul Administrativ din Baia Mare. Proiectul de Hotărâre de Guvern privind desfiinţarea Judecătoriei Dragomireşti se află acum în dezbatere publică. Prefectul judeţului Maramureş a precizat că Instituţia Prefectului a făcut demersuri la prim-ministrul Sorin Grindeanu şi la ministrul de justiţie pentru ca Judecătoria Dragomireşti să fie lăsată să funcţioneze în continuare. Vasile Ţiplea, primarul oraşului Dragomireşti, i-a transmis reprezentantului Guvernului în teritoriu că se opune desfiinţării judecătoriei.

Aceasta, a spus Ţiplea, ar însemna drumuri lungi făcute de oameni bătrâni şi săraci până la judecătoriile din Sighetu Marmaţiei sau Vişeu de Sus, dar şi alte inconveniente, inclusiv pierderea câtorva zeci de locuri de muncă (prin desfiinţarea Parchetului, OCPI şi a birourilor notariale din oraş).

Localităţi arondate altor judecătorii

Numai că Ministerul Justiţiei are alte planuri. El propune să se modifice şi completeze Anexa la Hotărârea Guvernului nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 6 august 1993, cu modificările ulterioare.

Potrivit propunerii făcute de ministerul mai sus amintit, comuna Boiu Mare din circumscripţia Judecătoriei Baia Mare ar urma să treacă în circumscripţia Judecătoriei Târgu Lăpuş, comunele Bârsana, Strâmtura, Rozavlea din circumscripţia Judecătoriei Dragomireşti vor trece în circumscripţia Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, respectiv oraşele Dragomireşti şi Săliştea de Sus şi comunele Şieu, Bogdan Vodă, Botiza, Poienile Izei, Ieud şi Săcel din circumscripţia Judecătoriei Dragomireşti să treacă în circumscripţia Judecătoriei Vişeu de Sus.

În nota de fundamentare a proiectului se arată că „prezenta propunere de rearondare a unor localităţi care face obiectul proiectului de hotărâre a Guvernului a avut la bază o analiză a unor criterii obiective precum volumul de activitate în perioada 2011-2015, circumscripţiile teritoriale şi posibilităţile de rearondare a localităţilor, infrastructura (rutieră şi feroviară), distanţele de parcurs până la sediile instanţelor la care vor fi arondate, situaţia sediilor sub aspect juridic şi funcţional şi cheltuielile instanţelor, numărul de locuitori deserviţi de instanţă şi schema de personal sau gradul de ocupare a posturilor din acea instanţă”.

Lipsă de judecători la Dragomireşti

„Astfel, Judecătoria Baia Mare a avut o încărcătură pe judecător peste media înregistrată la nivelul judecătoriilor arondate Tribunalului Maramureş în perioada 2011-2015, spre deosebire de Judecătoria Târgu Lăpuş care s-a situat mult sub această medie în aceeaşi perioadă. De asemenea, distanţa de la comuna Boiu Mare la Târgu Lăpuş este de 30 km, în timp ce faţă de municipiul Baia Mare este o distanţă de 46 km. Referitor la Judecătoria Dragomireşti, aceasta se află într-o situaţie limită în ceea ce priveşte schema de personal. Toate cele patru posturi de judecător din statul de funcţii al acestei instanţe sunt vacante, aşa cum rezultă din evidenţa nominală a posturilor de judecător deţinută de Consiliul Superior al Magistraturii valabilă la data de 1 februarie 2017.

Această instanţă s-a confruntat mereu cu lipsa de personal, nici în viitor nepreconizându-se posibilităţi de ocupare a posturilor, din cauza lipsei de atractivitate a instanţei pentru auditoria de justiţie şi pentru magistraţii care susţin examenul de capacitate. Riscul major pentru perioada următoare este acela de imposibilitate de a asigura funcţionarea instanţei din lipsă de judecători, nici delegarea nefiind o opţiune, deoarece presupune în toate cazurile acordul magistratului”, se mai arată în documentul citat.

Ministerul Justiţiei vine şi cu soluţii. Schema Judecătoriei Dragomireşti cuprinde patru posturi de judecător, nouă posturi de personal auxiliar de specialitate şi conex (şase posturi de grefier, un post de grefier arhivar, un post de grefier registrator, un post de aprod) şi un post de personal contractual, „posturi ce vor fi redistribuite în funcţie de necesităţi la alte instanţe, în urma deciziei conducerii curţii de apel”.

Prin acest proiect se propune rearondarea tuturor localităţilor din circumscripţia sa teritorială la Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi Judecătoria Vişeu de Sus: „Deşi această măsură echivalează cu încetarea activităţii Judecătoriei Dragomireşti şi a Parchetului de pe lângă aceasta, până la găsirea altor soluţii tehnice şi juridice pentru funcţionarea sa în condiţii optime sau până la desfiinţarea sa prin lege, ea este necesară întrucât dosarele care cad în competenţa sa, atât în materie civilă, cât şi în materie penală nu pot fi judecate, ceea ce afectează în mod grav justiţiabilul care se adresează justiţiei şi semnifică o îngrădire a accesului la justiţie”. Mai trebuie spus că proiectul necesită avizul Consiliului Superior al Magistraturii şi al Consiliului Legislativ.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și