aşează pe un pat de legume: ceapă verde, usturoi verde, ţelină, morcovi, foi de dafin, cozi de pătrunjel şi piper boabe. Se stropeşte totul cu vin roşu. Încercaţi să folosiţi un vin sec, pentru că legumele sunt destul de dulci. Se dă la cuptor, la foc mic şi se lasă până când carnea se desprinde de pe os. Când o veţi gusta, trebuie să se topească în gură.

Aveţi însă grijă să întoarceţi carnea din când în când, de pe o parte pe alta, atunci când o ţineţi la cuptor. La final, legumele se pot servi ca atare sau se pot pasa şi servi ca sos lângă friptură. Obligatoriu, alături facem şi o salată verde cu ridichi şi ceapă verde”.

Mare amator de drob, Chef-ul bucătar are un secret şi pentru acesta. “Vă pot da câteva sfaturi despre cum prepar eu drobul. Folosesc ceapă verde, usturoi verde, organe de miel, bucăţi de carne un pic mai grăsuţă, dar nu foarte (cam ce nu pun la ciorbă şi friptură). Eu nu fierb organele şi carnea, ci le înăbuş, adică pun puţin ulei, sotez, pun ceapa şi usturoiul verde, le înabuş un pic, apoi mărarul şi pătrunjelul proaspăt tocate, sare şi piper proaspăt măcinat. Iar dacă nu aveţi prapur, vă dau un sfat: puteţi tapeta forma în care faceţi drobul cu ulei şi pesmet, iar pe deasupra turnaţi ou bătut deasupra. Asta dacă nu aveţi prapur, repet!”

Citește și