Maramureșenii sunt din nou în lacrimi. După decesul Mădălinei Breban, un alt tânăr maramureșean a plecat la cer. Ionuț Bota, un tânăr de 23 de ani din Săcel, și-a pierdut viața ieri, 22 decembrioe, pe Valea Blidarului, în Firiza, într-un accident de muncă. Băiatul a fost strivit de remorca unui utilaj care transporta lemne.

Din cauza leziunilor suferite, Ionuț a pierdut lupta cu viața. Pe pagina de Facebook a băiatului, prietenii, familia și cunoscuții i-au transmis mesaje de rămas bun.

„Offf, Doamne! Ai fost prea bun pentru lumea asta rea, Ionuț! Nu vom uita niciodată optimismul și zâmbetul tău nelipsit! Drum lin printre îngeri, prieten drag și condoleanțe familiei!”, a spus Cipri Buciuman. „Om bun, drum lin și loc liniștit printre îngeri! Rămâi în sufletul meu veșnic!”, a spus Roxana Mihaela.

„Măi Ionuț ne-ai lăsat veselia ta și râsul tău contagios doar în inimi! Înger între îngeri!”, a spus Simi Demian. “Sufletul nostru drag, nu există cuvinte, nu m-am gândit nici o clipă că o să mai trec iar prin așa chin și calvar, nu credeam nici o clipă că aseară te-am văzut pentru ultima dată, ne-ai rupt sufletul, te rog să ai grijă de noi de acolo așa cum ai avut mereu aici. Te iubim și îți mulțumim pentru toată dragostea, bunătatea și grija ta, frățiorul nostru, o să râmâi în inima noastră toată viața. Ești printre îngeri, sufletul nostru bun, ești alături de cealaltă parte a inimii mele. Te iubim cu toată inima”, a scris Cătălina Maria Roman.

Citește și

Comentarii