Consiliul Județean Maramureș a făcut, pe finalul lunii ianuarie, public faptul că în anul 2016, la instituție au fost primite 70 de petiții, dintre care 42 au fost adresate de către persoane fizice, iar 28 de persoane juridice (organizații sau autorități administrative).

Tot anul trecut, au fost și două scrisori anonime sau neavând datele de identificare ale petiționarului. Șapte petiții au fost redirecționate către alte autorități. După obiectul lor, petițiile au vizat cereri de ajutoare bănești, sprijin pentru reconstituirea dreptului de proprietate, starea necorespunzătoare a unor drumuri, sprijin pentru obținerea unui loc de muncă, sesizări privind neplata unor drepturi salariale, sesizări privind activitatea unor instituții, aspecte legate de funcționarea unor centre sociale sau reclamații privind neplata unor asistenți sociali.

Mai trebuie spus că toate cele 61 de petiții la care s-a răspuns au primit rezolvare în termenul prevăzut de lege. Legea, mai susține Consiliul Județean, nu a avut în vedere solicitările verbale formulate direct în audiențe de către persoanele care nu au întocmit petiții scrise.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet