Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a făcut în cursul nopții de duminică spre luni recepția celor două milioane de teste de salivă, sosite în avans, în urma discuțiilor purtate în ultimele zile de IGSU cu reprezentanții societăților comerciale care urmau să livreze astfel de dispozitive medicale.

„Odată realizată recepția, camioanele IGSU au fost încărcate cu aceste dispozitive și au plecat imediat în vederea livrării testelor de salivă către inspectoratele școlare din țară, conform caietului de distribuție elaborat de Ministerul Educației”, a transmis DSU.

Testarea elevilor nu a fost suspendată și nu a fost luată în discuție această posibilitate, însă pentru săptămâna 13 - 17 decembrie s-a decis schimbarea zilelor în care se testează copiii. Astfel, în loc de luni și joi, testarea se va face marți și vineri, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet