Propunerea pentru reducerea TVA la 16%, a fost, de asemenea, amânată.

Dublarea alocaţiilor copiilor a fost aprobată

Dublarea alocaţiilor copiilor a fost aprobată de deputaţi, cu 179 de voturi pentru, 29 de abţineri şi niciun vot împotrivă, însă eliminarea pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, a fost amânată, din cauza protestelor grefierilor şi a nemulţumirii magistraţilor.

Astfel, alocaţiile copiilor vor creşte de la 150 de lei, la 300 de lei, de anul viitor, dacă preşedintele Iohannis va promulga măsura legislativă.

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, a precizat marţi că politicienii se joacă cu focul, după aprobarea propunerii de către comisii, pentru că deficitul ar putea ajunge la 5%

"Asta înseamnă, doar din alocaţii, deficitul să se ducă la 4,13%, alături de reducerea TVA se duce la 5% cu deficitul. Clasa politică se joacă cu focul astăzi în România şi nu-mi fac mie rău, nu fac rău PNL, ci fac rău românilor, pentru că ce s-a întâmplat azi în Parlamentul României este văzut de pieţele internaţionale, iar dacă se întâmplă ceva cu costul de finanţare al României este vina oamenilor iresponsabili care aruncă astăzi ţara în aer. Vom găsi soluţii...Până acum, aceste legi sunt doar votate în comisii – unele au şi probleme tehnice şi de constituţionalitate. Până la urmă, politicienii români trebuie să înţeleagă că nu ne fac nouă rău, PNL-ului sau lui Florin Cîţu, ci fac rău românilor, atuncând ţara în haos. Asta se întâmplă azi în Parlamentul României, dintr-o răzbunare copilărească", a spus Florin Cîţu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și

Instructor auto-moto Sighet