În acest an, Floriile se sărbătoresc pe 17 aprilie, într-o zi de duminică, ca în fiecare an. Peste o săptămână, pe 24 aprilie, credincioșii ortodocși vor sărbători Învierea Domnului sau Sfintele Paști.

Sărbătoarea Floriilor amintește de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, înainte de Sfintele Patimi.

Floriile deschid Săptămâna Mare, pentru care se realizează Deniile – acele slujbe care au menirea de a-l conduce pe Hristos pe drumul crucii, de la moarte și până la Înviere.

Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele

Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (după denumirea ramurilor de palmier sau finic cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim) este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti din cursul anului bisericesc.

Menţionată pentru prima dată în secolul al IV-lea, sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim, oraşul unde a şi început să fie celebrată, a fost preluată, în scurt timp, de întreaga lume creştină.

Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşii ortodocşi pentru bucuria pe care o aduce biruinţa lui Hristos asupra morţii din duminica următoare, cea a Învierii.

Tradiții în Duminica Floriilor. De ce se sfințesc ramuri de salcie în ziua de Florii

Cea mai cunoscută tradiție a zilei de Florii este aceea a ramurilor de salcie, pe care credincioșii le duc dimineața la biserică, unde vor fi sfințite de către preot.

După terminarea slujbei fiecare participant va lua crenguțe de salcie acasă, pe care le va păstra într-un loc curat, de regulă lângă o icoană.

Această salcie se consideră că are puteri nebănuite și în vreme de necaz sau boală va fi de ajutor celui care o folosește.

O veche legendă ne spune că Maica Domnului, vrând să-și vadă Fiul ce tocmai fusese răstignit, nu a putut să-și continue drumul din cauză că o apă mare i s-a ivit în cale.

S-a rugat de toate buruienile s-o treacă apa, însă doar salcia a fost cea care a ajutat-o. Astfel, Maica Domnului a binecuvântat salcia ca oamenii să o ducă la biserică, iar preoții să o slujească.

Pe de altă parte, ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic și măslin cu care a fost întâmpinat Isus Hristos de mulțime, la intrarea în Ierusalim.

Ramul de salcie adus din biserică la florii este bun de dragoste, și cei bătrâni ating cu ei copiii pentru a crește.

În unele zone ale țării se obișnuiește ca ramurile de salcie să fie puse și la mormintele rudelor, în acest mod aceștia vor ști că se apropie Paștele.

De asemenea, unele persoane folosesc crenguțele de salcie pentru a se lega cu ele în jurul taliei, să nu-i doară mijlocul și să fie rezistenți la muncile câmpului ce vor urma.

În ziua de Florii e bine să umbli încins cu o nuia de salcie de la biserică, să nu te doară șalele.

Totodată, în ziua de Florii, Biserica acordă dezlegare la pește, fiind a doua oară după Buna Vestire, în postul Paștelui, în care se poate consuma acest aliment.

Obiceiuri în Duminica Floriilor la sate

Obiceiurile din ziua de Florii au legătură în general cu bunul mers al vieții și al treburilor, iar la sate oamenii păstrează o serie dintre aceste obiceiuri menite să atragă binele și să asigure o bună continuitate a evenimentelor din viața acestora.

Astfel, în ziua de Florii, în unele regiuni, în toate casele se coc atâtea pâini de grâu câți membri are familia, dar pâinile variază ca formă și mărime conform vârstei celor din familie.

Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu grijă și se înfrumusețează cu figuri sau cruci tot din același aluat.

Pâinile se vor da de pomană celor săraci pentru a fi feriți de probleme și necazuri.

Alt obicei specific zilei de Florii este acela ca fetele să fiarbă, la miezul nopții spre Florii, apă cu busuioc și să se spele cu ea pe cap a doua zi pentru a avea păr frumos și strălucitor.

Această apă o pun apoi la rădăcina unui păr înflorit, spunând: “Cât de frumos e părul înflorit, așa de frumoasă să fiu și eu; cum se uită oamenii la un păr înflorit, așa să se uite și la mine!”

În ziua de Florii unele gospodine scot hainele și veșmintele la aer în curte. Acestea se scutură de praf și, în plan simbolic, de rău și de urât.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și