Avocatul sighetean Ioan Sas (53 de ani), fost pesedist de frunte în Maramureș, a fost numit membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) din partea „societății civile”, notează 2mnews. Sas Ioan a fost validat miercuri, 14 decembrie a.c., de Senat, împreună cu cei 14 magistraţi aleşi ca membri ai CSM în adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor.
Aceasta în condițiile în care, după ce a pierdut lupta în fața lui Sorin Vlașin pentru un fotoliu de senator, Ioan Sas a dat în gură PSD-ului - în alegerile parlamentare din iarna lui 2020, acesta a susținut pe față candidații PNL, în special pe Cristian Niculescu-Țâgârlaș. Culmea face că tot PSD-ul l-a susținut pe Sas să acceadă în funcția de membru în CSM.

Din partea „societății civile” au fost 7 candidați (propuși de partidele politice), Comisia juridică a Senatului, condusă de senatorul maramureșean PNL Cristian Niculescu-Țâgârlaș, respingând 3 candidaturi (pe motiv că dosarele au fost depuse după termenul stabilit de Biroul permanent). Ioan Sas a obținut 74 voturi „pentru” și 16 „împotrivă” în Senat.
Un membru CSM din partea societății civile este propus de… partidele politice (în urma negocierii dintre cele aflate la guvernare). Această funcție este bine remunerată: câștigă anual de la 323.400 lei și până la 470.000 de lei net („în mână”), adică între 27.000 lei- 39.000 lei net /lună – în această sumă intră indemnizația și diurna de detașare în altă localitate, în speță București.
Conform legii, pot fi membri din partea societăţii civile în CSM specialişti în drept, cu o vechime de cel puţin 7 ani în activitatea juridică, care se bucură de “înaltă reputaţie profesională şi morală şi nu sunt membri ai vreunui partid politic”.
No comment!