În acest moment strat de zăpadă se găsește la vârful Iezer din Munții Rodnei și măsoară 4 cm. Carosabilul sectoarelor de drumuri naționale din județ este curat, dar umed. Angajații secției de drumuri naționale au acționat preventiv cu 2,5 tone de pe DN18 la Vișeu de Sus și Borșa. Cerul este acoperit, iar vizibilitatea în trafic este bună. CJSU a anunțat că cel mai rece a fost în această dimineață la Petrova, fiind înregistrate -3 grade Celsius.

Vremea rămâne închisă astăzi, 3 decembrie, în Maramureeș și continuă să se încălzească. Cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse, îndeosebi noaptea, va ploua. În zona montană înaltă precipitațiile vor fi ssub formă de lapoviță și ninsoare, izolat vor fi cndiții de producere a poleiului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 6 grade Celsius, iar cele minime între -1 grad Celsius și 2 grade Celsius.

La această oră avem 0 grade Celsius la Târgu Lăpuș, 1 grad Celsius în Baia Mare, Vișeu de Sus, Borșa și Petrova, 2 grade Celsius la Seini și Șomcuta Mare și 3 grade Celsius la Ocna Șugatag și Sighetu Marmației.